Iohannis: Eu zic că masca de protecţie sanitară trebuie purtată tot timpul până când se vaccinează destui
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că, în opinia sa, masca de protecţie sanitară trebuie purtată tot timpul până se vaccinează anti-COVID suficiente persoane pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2.
“Eu zic că masca trebuie purtată tot timpul până când se vaccinează destui şi până scăpăm de această pandemie. Este o măsură de precauţie simplă, uşor de folosit şi eficientă”, a spus Iohannis, la Cernavodă.
El a făcut din nou apel pentru vaccinarea anti-COVID.
“Suntem în plină pandemie. Este foarte trist şi sunt în situaţia să repet de nenumărate ori. Suntem în pandemie, valul patru ne-a lovit foarte rău şi îi rog foarte mult pe români să meargă să se vaccineze. Suntem într-un paradox. Suntem în pandemie, avem arma pentru a termina pandemia, este vaccinul şi, în continuare, lumea stă şi nu se vaccinează. Nu pot să înţeleg foarte bine aceste reticenţe. Este un vaccin verificat şi răsverificat pe miliarde de oameni între timp, este un vaccin care funcţionează foarte bine şi îi rog pe români să meargă să se vaccineze, să terminăm odată cu această pandemie şi să ne vedem de treaba noastră”, a afirmat şeful statului.
Iohannis a fost întrebat de ce evenimentele private şi concertele nu sunt interzise, în contextul în care virusul este transmis într-o proporţie mare în cadrul acestora.
“Sunt convins că la Comitetul Naţional (pentru Situaţii de Urgenţă) se discută aceste măsuri şi cum dumnealor au toate datele relevante vor lua măsurile care se impun. (…) Din informaţiile mele, dumnealor se bazează pe date colectate din toată ţara şi iau măsuri care trebuie luate în plan naţional, pentru toată lumea, iar fiecare Comitet judeţean ia măsuri suplimentare pentru ce se întâmplă acolo”, a transmis preşedintele Iohannis.
Şeful statului a vizitat joi Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la punerea în funcţiune a Unităţii 1.
sursa:https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/iohannis-eu-zic-ca-masca-de-protectie-sanitara-trebuie-purtata-tot-timpul-pana-cand-se-vaccineaza-destui.html?fbclid=IwAR0op3mfohnWWxPaVHnE3UG6l7DLuq5Jo6KFfzmBNQqe7bjudNnGJPO62lE