Ioana, soția lui Florinel Coman, a reacționat după ce a fost criticată de internauți. Ce a transmis tânăra pe rețelele de socializare.
Ioana, soția lui Florinel Coman, a fost criticată de internauți după nuntă. După ce a văzut comentariul unui utilizator, tânăra a decis să transmită un mesaj.
De ce a fost criticată de internauți Ioana, soția lui Florinel Coman, după nuntă
În urmă cu câteva zile, Florinel Coman și Timofeciuc s-au căsătorit religios la Constanța, la Catedrala Sfinții Petru și Pavel. Slujba a fost oficiată de IPS Teodosie. Jucătorul de fotbal și partenera sa erau logodiți de doi ani. Au împreună și o fetiță, Kassia.
La nunta lor au participat nume importante din sport, printre care și colegii lui Florinel Coman de la naționala de fotbal a României. Au fost prezenți și invitați din politică și showbiz.
Imaginile de la nunta celor doi au ajuns rapid și pe rețelele de socializare, acolo unde internauții le-au transmis gânduri bune cu ocazia căsătoriei. Au existat, însă, și utilizatori care au nu au avut de spus doar cuvinte de laudă la adresa lor.
De exemplu, un internaut a adus în discuție niște fotografii indecente cu soția fotbalistului, precizând că acestea ar fi fost făcute publice pe Telegram.
După ce a văzut comentariile utilizatorului, Ioana Timofeciuc i-a spus acestuia că așteaptă să-i trimită și ei imaginile. De asemenea, aceasta a transmis și un mesaj public prin care și-a exprimat indignarea față ce această situație.
“Comentariul ăsta este exemplul perfect al superficialității care definește, din păcate, o mare parte din oamenii care folosesc TikTok și nu numai. Nu contează dacă e adevărat, important e să spui ceva care sună scandalos.
E ușor să-ți dai seama de nivelul de conștiință, după cât de repede se emit concluzii în lipsa oricărui adevăr. Știu, e greu de crezut că am avut doar două relații în viața mea, iar cea de-a doua s-a transformat în căsnicie.
Și poate e și mai greu de înțeles și de acceptat că o fată poate fi și frumoasă, și deșteaptă, este cumva o convingere transmisă din generație și generație: dacă arată bine, sigur nu are și profunzime.
Dar asta spune mai multe despre ochiul care privește, decât despre femeia care este privită. Pentru asta e nevoie de un alt nivel de percepție”, a transmis soția lui Florinel Coman pe Instagram.

Florinel Coman, emoționat în ziua nunții
Jucătorul de fotbal a recunoscut că a avut mari emoții în ziua nunții, dar și înainte. Sportivul s-a declarat foarte fericit în ziua cea mare și este recunoscător că a avut alături persoanele apropiate.
“Sincer, nu mă așteptam să fie atât de greu pentru mine. Aseară m-au copleșit toate emoțiile. Am dormit câteva ore pentru că mă tot gândeam la această zi. Când am intrat în biserică am fost copleșit de emoții.
Aici e altceva, acolo (n.r. – pe teren) suntem obișnuiți, aici te încearcă emoțiile, mai ales este gândul că, până la urmă, te însori. Sunt foarte fericit. Le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți la biserică alături de noi. Înseamnă foarte mult pentru noi. Să ne distrăm la petrecere”, a spus Florinel Coman la ieșirea din biserică, notează cancan.ro.