Snoop și ActiveWatch au aflat cum se transformă banii publici în publicitate pentru partide. Sumele exacte sunt ținute la secret de politicieni, dar și de televiziuni. În acest timp, CNA declară că nu este interesat să afle costul emisiunilor, iar colaborarea cu Autoritatea Electorală Permanentă, cea care supraveghează finanțele partidelor și campaniile electorale, este inexistentă, scrie jurnalistul Cristian Andrei pentru platforma de investigație Snoop.
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare, ultima din România înaintea celor care încep în această lună, a durat 30 de zile, în perioada mai-iunie. Televiziunile au încasat în acest interval aproape 9 milioane de euro de la partide (aproape 45 de milioane de lei), conform datelor oficiale raportate la Autoritatea Electorală Permanentă.
Cum a funcționat mecanismul invitaților TV
Un telespectator care s-a uitat în timpul campaniei pentru europarlamentare la o emisiune pe care apărea sigla „promovare electorală” ar fi trebuit să înțeleagă că are de-a face cu o emisiune plătită.
„Orice interviu luat de un jurnalist al unui post de radio sau televiziune unui candidat reprezintă o emisiune informativă, de actualitate. Prezența jurnaliștilor într-o astfel de emisiune, difuzată contra cost, oferă un transfer de credibilitate unui produs de publicitate politică, ceea ce reprezintă o trădare a misiunii presei de a servi interesul public și de a informa corect și imparțial. De aici și interdicția legală de a încasa bani pentru astfel de emisiuni”, este poziția ActiveWatch, organizație care urmărește cu atenție de peste 20 de ani dezbaterile și campaniile publice legate de libertatea presei.
ONG-ul susține în Raportul dedicat campaniei electorale că prezența moderatorilor televiziunilor în astfel de emisiuni plătite de partide în campanie este ilegală și încalcă normele europene.
Raportul ActiveWatch și documentarea Snoop dezvăluie hibele campaniei electorale pentru europarlamentare și cum se folosesc partidele de lacunele legislative.
„Dacă sponsorizarea înseamnă, conform Legii audiovizualului și jurisprudenței CCR și ÎCCJ, orice contribuție la finanțarea serviciului media audiovizual efectuată de partide politice sau chiar de candidați independenți, ca persoane fizice, în scopul promovării numelui, a imaginii și a activităţii, rezultă că sponsorizarea programelor jurnalelor de știri și programelor de actualități politice de către partide politice este interzisă de legea audiovizualului, în concordanță cu prevederile Directivei Serviciilor Media Audiovizuale” – ActiveWatch
sursa:https://www.g4media.ro/investigatie-snoop-aur-si-pnl-au-dat-peste-3-milioane-de-euro-la-realitatea-sapte-televiziuni-au-promovat-psd-unele-emisiuni-din-campania-de-la-europarlamentare-au-fost-mai-scumpe-decat-o-masina-d.html