O invazie masivă de lăcuste care are loc în această perioadă în Africa de Est stârnește îngrijorare la nivel internațional. Cu un fenomen similar se confruntă și Pakistanul. Roiurile au devastat suprafețe mari cultivate, distrugând recoltele.
Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU, FAO, transmite că în estul Africii ar putea fi nevoie de un ajutor alimentar masiv din cauza distrugerilor provocate de invazia de lăcuste.
Lăcustele se pot înmulţi de 500 de ori
Conform oficialilor Națiunilor Unite, grav afectate sunt Etiopia, Somalia, Kenya, Tanzania și Uganda. Cei de la ONU spun că aceste țări au fost invadate de sute de miliarde de lăcuste, care s-ar putea înmulți amenințător.
Potrivit BBC, FAO spune că insectele se înmulțesc atât de repede, încât în luna iunie ar putea fi de 500 de ori mai multe.
Recolte distruse în 30 de secunde
Situația e cu atât mai gravă, cu cât eforturile de combatere a invaziei lăcustelor s-au dovedit până acum a fi total ineficiente. Împrăștierea pe cale aeriană a pesticidelor este cea mai eficientă cale de combatere, dar niciuna dintre aceste țări afectate nu are resursele necesare, mai spun specialiștii.
Conform postului canadian CBC, în Kenya, lăcustele pot devora un câmp cu recolte în doar 30 de secunde. Săptămâna trecută, regiunea de est a acestei țări nu era afectată de invazie. Acum, zone uriașe au fost deja răvășite de insecte.
Risc de foamete
FAO a lansat un apel către comunitatea internațională pentru a furniza un ajutor de 76 de milioane de dolari, pentru a putea finanța combaterea cu pesticide a invaziei.
The UN body has now called on the international community to provide nearly $76m (£58m) to fund the spraying of the affected areas with insecticide.
”Dacă asta nu se întâmplă, situația se va deteriora, și veți fi nevoiți să furnizați un ajutor masiv de hrană pentru o situație umanitară care ar putea scăpa de sub control. Întotdeauna este un risc când ai oameni aflați într-o insecuritate acută de hrană, iar foametea nu e departe”, a declarat Dominique Burgeon, directorul situațiilor de urgență din cadrul FAO.
Milioane de lăcuste și în Pakistan
Și în Pakistan este o masivă invazie de lăcuste. Potrivit Daily Mail, la începutul lui februarie, guvernul a decretat stare de urgență din cauza distrugerilor provocate de sute de milioane de insecte, care au năvălit în regiunile din estul țării.
Autoritățile spun că este cea mai gravă invazie de lăcuste din ultimii 20 de ani în această țară.
Sursa: observator