Întreaga lume așteaptă să vadă ce se întâmplă miercuri la ora 3 dimineața. Semnele din acest moment nu sunt deloc bune

0
trump-atac-razboi-iran

Iranul a respins propunerea de armistiţiu venită dinspre SUA, iar termenul limită anunţat de Donald Trump pentru a „dezlănţui iadul” se apropie de sfârşit.

Ultimatumul de zece zile acordat de Donald Trump regimului de la Teheran trebuia să expire în această seară, însă preşedintele american a anunţat în ziua Paştelui catolic o amânare de o zi până să „dezlănţuie iadul” peste Iran. Preşedintele american a ameninţat că acest lucru se va întâmpla dacă Strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă până la marţi la ora 20.00, ora New York-ului. În momentul expirării ultimatumului la Bucureşti va fi ora 3, miercuri dimineaţă.

Trump ameninţă cu „dezlănţuirea iadului”, Iranul promite „marea surpriză”

Invocarea lui Dumnezeu în anunțul că va dezlănțui iadul asupra unui alt stat ar fi fost în concordanță cu învățătura creștină din Evul Mediu, însă se opune direct poziției exprimate în aceste zile de Papa Leon al XIV-lea: „Războaiele nu se poartă în numele lui Dumnezeu”. O parte dintre creștinii din SUA, în special evanghelicii, îl susțin pe Donald Trump, însă aceștia reprezintă doar o minoritate, atât în rândul creștinilor americani, cât și la nivelul întregii populații a ţării. Teheranul nu i-a rămas dator lui Trump. Agenția Tasnim a preluat declarațiile unui înalt oficial de securitate, potrivit căruia Iranul acționează conform unei strategii prestabilite, subliniind că a pregătit „o mare surpriză” pentru SUA și Israel.

Prin prisma ameninţărilor din ce în ce mai tăioase din ultimele zile, războiul din Orientul Mijlociu pare să se afle la un nou punct de cotitură. Asta şi pentru că iranienii ignoră solicitările lui Trump şi continuă atacurile asupra țărilor din Golf şi nu au de gând să renunțe la cea mai puternică armă a lor, controlul traficului prin Strâmtoarea Ormuz, care creează presiune globală asupra SUA din cauza crizei energetice ce zguduie economia globală.

La felul în care se prezintă lucrurile în momentul de faţă și ţinând seama de mesajele transmise de ambele părţi se pare că ne îndreptăm spre o confruntare între „dezlănțuirea iadului” și „marea surpriză”, cu consecinţe de rău augur. Dacă ameninţările vor fi puse în practică, SUA își vor intensifica atacurile, inclusiv asupra instalațiilor energetice iraniene, acțiuni cărora li se va alătura şi Israelul, care începuse bombardarea lor fără a se consulta cu SUA şi le-a oprit după ultimatumul pe care Trump l-a dat Iranului.

Deși secretarul apărării, Pete Hegseth, l-a demis pe şeful Statului Major, probabilitatea implicării trupelor de uscat în operațiune, rămâne redusă. Unii analişti se tem însă că operațiunea reușită de salvare a pilotului unui avion F-15E doborât vineri va genera o iluzie a puterii în rândul unor membri din administrația Trump, iar asta ar putea conduce spre o aventură militară.

Iranul susţine că americanii au vrut să pună mâna pe uraniul îmbogăţit

Pe de altă parte, iranienii au propria lor interpretare cu privire la operaţiunea de salvare a pilotului american şi susţin că s-a încheiat cu „un eşec catastrofal” şi este plină de semne de întrebare. Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe spune că americanii ar fi implicat atât de multe avioane şi militari încât misiunea acestora ar fi fost de fapt aceea de a pune mâna pe uraniul îmbogăţit. Unul din argumentele sale a fost că zona în care se afla pilotul american era departe de cea în care a fost efectuată operațiunea de salvare americană. Presa de la Teheran a scris că operațiunea armatei americane  a „eșuat complet”, mai multe avioane americane fiind doborâte și mai mulți soldați americani uciși.

Între timp, Gărzile Revoluţionare iraniene au anunţat luni declanşarea operaţiunii „Promisiunea Sinceră 4”, îndreptată împotriva unor ținte militare și logistice legate de Israel și SUA. Potrivit comunicatului oficial, atacurile au fost efectuate folosind o combinație de rachete balistice și drone. În primul val al operațiunii, forțele iraniene au lovit cu o rachetă de croazieră nava-container israeliană SDN7, impactul generând un incendiu puternic la bord. În același timp, au fost înregistrate lovituri de rachete asupra unor ținte strategice din Haifa, din anumite părți ale orașului Tel Aviv și uzine chimice din Beer Sheva. Partea iraniană susține că rachetele au reușit să evite sistemele de apărare aeriană și au lovit baza Petah Tikva, unde sunt staționate forțele israeliene.

Nava de debarcare americană USS Tripoli (LHA-7), cu peste 5.000 de membri ai echipajului la bord, a fost, de asemenea, vizată de tiruri. Potrivit Teheranului, după atac, nava s-a retras în partea de sud a Oceanului Indian. Operațiunea a inclus și baza Ali Al Salem, unde a fost lovit centrul de producție a dronelor despre care se presupune că ar fi folosite în comun de Emiratele Arabe Unite și Israel.

Israelul l-a ucis pe comandantul unităţii de operaţiuni speciale a Forței Quds

La rândul său ministrul apărării de la Tel Aviv a declarat că armata israeliană a atacat complexul de gaze South Pars, care include cel mai mare zăcământ de gaze din lume. Agenția de știri iraniană Fars a confirmat că în zona complexului de gaze s-au auzit mai multe explozii, iar agenția de știri de stat iraniană Tasnim a relatat că două companii care furnizau electricitate, apă și oxigen uzinelor petrochimice de la fața locului au fost afectate, dar complexul în sine nu a suferit nicio pagubă. În schimb, în atacurile de luni asupra Teheranului ar fi fost ucis un personaj cheie al regimului de la Teheran, Asghar Bagheri, comandantul unităţii de operaţiuni speciale a Forței Quds (Unitatea 840) din cadrul Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice Iraniene.

Pe acest fond, în care războiul pare să fi intrat deja într-o nouă fază, rămâne întrebarea cât de departe vor fi împinse lucrurile dacă cele două ţări, SUA şi Iranul, vor acţiona după ziua de marţi cu înverşunarea anunţată. Teheranul a anunţat deja că dacă vor avea loc bombardamente asupra instalaţiilor sale energetice va ataca instalaţiile de desalinizare ale ţărilor din jur, de care depinde însăşi supravieţuirea acestora. În cel mai negru scenariu analiştii, vorbesc de o posibilă folosire de arme nucleare tactice în Iran, însă asta nu ar face decât să extindă conflictul.

Sursa: Întreaga lume așteaptă să vadă ce se întâmplă miercuri la ora 3 dimineața. Semnele din acest moment nu sunt deloc bune – Fanatik.ro

Lasă un răspuns