Mutat recent în Penitenciarul Craiova, una dintre cele mai dure pușcării din România, interlopul Costel Constantin Raiciu, alias Costi Litrașu, a început să se plângă de faptul că gardienii nu îi respectă drepturile.
- Costi Litrașu le-a pus gând rău gardienilor, după ce a fost trimis departe de casă
- Interlopul i-a dat în judecată pe angajații Penitenciarului Craiova
- El susține că i s-au încălcat drepturile
Costi Litrașu a deschis, recent, un proces împotriva angajaților Penitenciarului Craiova, acuzându-i pe aceștia că nu respectă legea și că îi încalcă drepturile de infractor. Litrașu a fost transferat recent la Craiova, iar condițiile de acolo probabil nu sunt pe placul interlopului, așa că acesta a solicitat să fie mutat mai aproape de casă.În același timp, pe masa judecătorilor a ajuns și dosarul în care Litrașu este acuzat de tentativă de omor, după atacul mafiot cu săbii și pistoale din Chiajna. „Dispune începerea judecății față de inculpații: Raiciu Costel Constantin, Raiciu Sorin, Luca Cristian Bogdan, Dan Adrian, Vasiliu Bogdan Cristian, Ion Alexandru Valentin și Scarlat Marian, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă la omor calificat și tulburarea ordinii și liniștii publice”, au hotărât judecătorii.
Interlopii trimiși în judecată sunt acuzați că au organizat un atac mafiot cu săbii și pistoale, în localitatea Chiajna. Doi bărbați – unul dintre aceștia fiind fratele campioanei Alina Pană – au fost împușcați și tăiați cu săbiile și au ajuns, mai mult morți decât vii, la spital.
„Atacatorul este rudă cu noi și este fost deținut. A fost închis pentru tentativă de crimă și a executat 9 ani. Ulterior, această persoană a murit, dar nu a fost condamnat pentru crimă, a fost condamnat pentru tentativă de crimă. A fost eliberat acum un an de zile și s-a asociat cu mai multe clanuri interlope. Alături de el în acest incident a mai fost vărul lui și alte persoane. Vecinii au spus că au fost în jur de 30”, a declarat Alina Pană (foto jos) pentru Spynews.ro, la scurt timp după evenimentul sângeros.
sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/interlopul-care-la-impuscat-pe-fratele-alinei-pana-scandal-in-puscarie-i-sa-pus-pata-pe-gardieni-252284.html