Un recent studiu realizat în Statele Unite sugerează că acei copii ai căror mame au fost infectate cu COVID-19 în timpul sarcinii prezintă un risc mai mare de a fi diagnosticați cu tulburări de neurodezvoltare, inclusiv autism, comparativ cu cei proveniți din sarcini neafectate de virus
Analiza a fost realizată pe un eșantion de peste 18.000 de nașteri înregistrate între martie 2020 și mai 2021, în perioada de început a pandemiei, înainte ca vaccinurile să fie disponibile pe scară largă. Dintre cei 861 de copii ale căror mame au avut COVID în timpul sarcinii, 16,3% au primit un diagnostic de tulburare neurodezvoltată până la vârsta de trei ani, comparativ cu 9,7% dintre copiii născuți din mame neinfectate, scrie Daily Mail.
Riscul a fost mai pronunțat în cazul băieților și al infecțiilor apărute în al treilea trimestru de sarcină, ceea ce sugerează că expunerea târzie poate avea un impact neurologic mai mare asupra fătului.
Cu toate acestea, autorii studiului subliniază că riscul absolut rămâne scăzut, iar rezultatele sunt de natură observațională, ceea ce înseamnă că nu pot confirma o relație cauzală directă și în niciun caz „nu înseamnă că fiecare femeie însărcinată care a avut COVID trebuie să creadă că copilul ei va avea autism”.
Studiul este considerat unul dintre cele mai ample de până acum privind impactul infecției cu COVID asupra dezvoltării neurologice a copiilor născuți în perioada de început a pandemiei.
Sursa: Infecția cu COVID în timpul sarcinii poate crește riscul de autism la copii – STUDIU







