Un individ periculos a evadat, astăzi, în jurul orei 12.00, din sediul Poliţiei Budeşti (Călăraşi), în timp ce era audiat de anchetatori de faţă cu avocatul său.
RECLAMĂ
Bărbatul fusese reţinut pentru ameninţare, iar în timp ce era audiat, a fugit din sediul Poliţiei şi s-a făcut nevăzut.
În vârstă de 46 de ani şi cu antecedente penale pentru fapte comise cu violenţă, bărbatul a fugit din sediul Poliţiei Budeşti din Călăraşi şi s-a urcat într-o maşină condusă de o rudă, care îl aştepta în faţa Poliţiei.
Poliţiştii din Călăraşi au demarat o anchetă şi au organizat filtre în tot judeţul pentru a-l prinde pe bărbat.
Acesta va fi cercetat şi pentru evadare.
Sursa: observator
RECLAMĂ