Incendiu la Institutul „Matei Balş”. Peste 40 de persoane au fost evacuate şi transferate la spitalele de urgenţă Floreasca, Universitar, „Sfântul Ioan” şi „Sfântul Pantelimon.Pacienţi evacuaţi după incendiul de la Institutul „Matei Balş”. Un număr de 38 de echipaje de prim ajutor au fost mobilizate vineri dimineaţă pentru incendiul de la Institutul „Matei Balş” din Capitală.La faţa locului au acționat şase echipaje de terapie intensivă mobilă şi cinci autospeciale de transport personal şi victime multiple, a explicat coordonatorul echipei medicale, dr. Bogdan Opriţa, conform Agerpres.
Incendiu la Institutul „Matei Balş”. Zeci de medici, mobilizaţi în sprijinul victimelor
În urma declanşării planului roşu de intervenţie, la spitalul Floreasca au fost mobilizaţi aproape 100 de medici şi asistenţi suplimentar pentru a putea interveni.
În primă fază, de la Institutul Matei Balş au fost evacuate aproape 44 de persoane către Spitalele de urgenţă Floreasca, Universitar, „Sfântul Ioan” şi „Sfântul Pantelimon”. Restul au fost evacuate către celelalte pavilioane din interiorul institutului.
Două dintre cele 44 de persoane se aflau în stare gravă şi au necesitat măsuri de protezare respiratorie, a mai explicat Bogdan Opriţa.
Ministrul Sănătății susține că nu există persoane cu arsuri grave, prin urmare nu vor fi persoane internate în străinătate. Cu toate acestea, conform ministrului, sunt persoane care au inhalat fum.
„Din discuțiile pe care le-am avut înțeleg că existau avize pentru lucrările făcute. Verificăm acum cum au fost făcute lucrările. Vreau să transmit condoleanțe familiilor, sunt patru decese, Nu se pune problema să fie transferați în străinătate” , susține ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţă la Institutul ”Matei Balş” din Capitală, unde sunt trataţi şi pacienţii cu COVID. Patru pacienţi au murit. Patru saloane au fost afectate. Mai mulţi pacienţi sunt transferaţi la Spitalele Sf. Ioan şi Pantelimon şi la alte pavilioane ale unităţii medicale. Conform secretarului de stat în MAI Raed Arafat, incendiul a fost lichidat. Pentru moment, nu se cunoaşte cauza incendiului, iar la faţa locului se află specialişti ISU, dar şi poliţişti de la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.