Acasă Stiri Încă o condamnare pentru Gheorghe Dincă. Judecătorii au reținut că monstrul din...

Încă o condamnare pentru Gheorghe Dincă. Judecătorii au reținut că monstrul din Caracal a dat dovadă de „inventivitate”

780
0

Gheorghe Dincă fura curent electric printr-o instalație montată în spatele contorului de tensiune, amplasată într-o cameră în care numai el avea acces. Judecătorii au reținut că monstrul din Caracal a dat dovadă de „inventivitate” în realizarea instalației clandestine.a energie electrică Gheorghe Dincă.Gheorghe Dincă a fost condamnat pe fond la Judecătoria Caracal la o pedeapsă de 1 an și 6 luni pentru infracțiunea de folosire de instalații clandestine pentru ocolirea echipamentelor de măsurare și la 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt. Gheorghe Dincă (70 de ani) mai are o condamnare la pedeapsa maximă prevăzută de Codul penal pentru violarea și uciderea Alexandrei Măceșanu și Luiza Melencu, iar în urma contopirii pedepselor acestora s-a ales tot cu 30 de ani de închisoare, scrie ziare.com.Cum fura curent Gheorghe Dincă

RECLAMĂ

„În ceea ce privește împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, instanța reține, în defavoarea inculpatului, faptul că, în ceea ce privește fapta prevăzută de art.92 alin.(2) din Legea nr.123/2012 (n.r. – folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea), acesta a dat dovadă de inventivitate, construind și folosind o instalație constând într-o intervenție neautorizată asupra capacului din metal care fixa elementele LF 100 A (n.r. – siguranța de 100 amperi), în partea activă a fazelor aferente R, S și T, acel capac fiind găurit, iar pe una din faze era înfiletată o bară metalică care făcea legătura din faza activă și alimenta printr-un cablu un întrerupător tip heblu.

Din acel heblu erau conectate mai multe cabluri electrice care pătrundeau în imobil și alimentau cu tensiune, energia consumată în acest mod nefiind înregistrată de contor și nefiind facturată de furnizor.

Mai mult, această instalație nu putea fi detectată de către reprezentanții persoanei vătămate nici cu ocazia citirii contorului, nici cu ocazia înlocuirii acestuia, dat fiind că se afla într-o altă încăpere în spatele peretelui pe care era fixat contorul, încăpere în care avea acces numai inculpatul.

În ceea ce privește fapta de furt de energie electrică, dar și fapta de a folosi instalația clandestină, se observă, în defavoarea inculpatului, faptul că acesta le-a săvârșit în formă continuă pentru o perioadă îndelungată de timp, raportat și la prejudiciul creat părții civile (ce va fi analizat mai jos), cât și prin prisma consumatorilor identificați la fața locului”, au reținut judecătorii.

”Cu privire la motivul săvârșirii infracțiunii, se reține, în defavoarea sa, că inculpatul a săvârșit faptele determinat fiind de necesitatea de a obține energie electrică pentru folosirea diverselor utilaje din gospodărie, dar care ar fi generat costuri foarte mari, dorind, astfel, să ocolească echipamentele de măsurare și să nu achite contravaloarea energiei utilizate în mod real”, se arată în motivare.

sursa: https://www.romaniatv.net/inca-o-condamnare-pentru-gheorghe-dinca-judecatorii-au-retinut-ca-monstrul-din-caracal-a-dat-dovada-de-inventivitate_7987871.html

RECLAMĂ
Articolul precedentAlimentul care face femeile fericite! Le schimbă starea de spirit în doar câteva minute
Articolul următorGabi Nistor si Paulina de la Bala vor lansa un colaj nou pe canalul de youtube TVF Oltenia