Unul dintre jucătorii iubiți de suporteri, considerat cel mai bun pe postul său, a reziliat acordul cu clubul lui Mihai Rotaru.
Ivan Martic nu mai este jucătorul Universității Craiova, potrivit prosport.ro. Clubul și fundașul au ajuns la un acord să rupă deja înțelegerea, care oricum expira în această vară. Este de așteptat, având în vedere pandemia la nivel global, ca până la finalul stagiunii să nu se poată relua întrecerile interne, așa că elvețianul de origine croată ar fi stat cam degeaba prin Bănie.
Atât presa de specialitate, cât și suporterii alb-albaștri apreciau că Ivan Martic era unul dintre cei mai buni din Liga 1 pe postul de fundaș dreapta. De altfel, la ultima întâlnire cu media la care a fost prezent, Martic a dat de înțeles că nu ar mai vrea să continue la Craiova: „M-am gândit la propunerea de prelungire a contractului, i-am şi spus patronului ce-mi doresc, dar nu vreau să fac public. Trebuie să luăm în calcul că voi face 30 de ani şi trebuie să mă gândesc la familia mea, nu mai sunt ca Mihăilă, să am toată cariera în faţă”.
Corneliu Papură are acoperiri suficiente pe post: juniorul Fane Vlădoiu și veteranul Alexandru Mățel
sursa: 3minute