Accident grav în această noapte, în județul Suceava. Un autocar cu 60 de pasageri s-a ciocnit frontal cu o mașină. În urma impactului șoferul autoturismului a murit pe loc iar un pasager din autocar a fost rănit.
Accidentul s-a petrecut pe raza localității Prisaca Dornei. Din nefericire, șoferul autoturismului, un bărbat de 20 de ani, a fost declarat decedat.
O singură persoana din autocar, un bărbat de 30 de ani, a fost transportată la spital, fiind conștientă și cooperantă, dar cu traumatisme în urma accidentului rutier.
Au intervenit pompierii militari, cu o autospeciala pentru descarcerare si o ambulanta SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ
Autocarul, care se deplasa pe ruta Iași – Lyon (Franța), avea 60 de persoane la bord, iar avariile suferite nu i-au permis să-și continue drumul.
Până la sosirea unui alt mijloc de transport, pompierii militari au luat legătura cu autoritățile locale ale comunei Vama, care au pus la dispoziție un spațiu încălzit, în incinta căminului cultural.
Cu ajutorul a trei microbuze ale pompierilor militari, dar și cu mijloace de transport ale autorităților locale, 57 de persoane s-au deplasat la căminul cultural, urmând să fie preluate ulterior de către un alt autocar, pentru continuarea deplasării.
sursahttps://www.antena3.ro/actualitate/impact-frontal-autocar-suceava-accident-628707.html