Imagini inedite într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Mălini. Doi cerbi tineri, filmaţi când îşi testează forţa coarnelor -VIDEO

0
cerbi_f8d0feceea

Doi cerbi tineri au fost surprinși în timp ce își măsoară forța coarnelor, într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Mălini, din județul Suceava. Momentul inedit, filmat de o cameră de monitorizare a faunei sălbatice, a fost distribuit marți de Romsilva în mediul online, unde a strâns sute de aprecieri. 

Înregistrarea surprinde o scenă absolut spectaculoasă și în același timp rară: cei doi cerbi se angajează într-o confruntare care pare, pe rând, un joc, dar și o demonstrație serioasă de forțe.

Specialiștii spun că astfel de comportamente sunt absolut normale și contribuie la dezvoltarea fizică și la stabilirea ierarhiei între masculii tineri aflați în perioada de maturizare. 

”Cerbul trăiește, de regulă, în zone montane sau deluroase, în păduri întinse care îi oferă liniște, adăpost și hrană din abundență”, a transmis Romsilva, pe Facebook. 

Astfel, imagini precum cele din pădurea administrată de Ocolul Silvic Mălini sunt surprinse extrem de rar și subliniază importanța monitorizării și protejării faunei sălbatice din pădurile României.

Potrivit biologilor, cerbii sunt animale sociabile din toamnă până în primăvară, perioadă în care masculii se grupează în cârduri, numite „tauri” și doar exemplarele bătrâne sau foarte puternice adoptă un stil de viață solitar.

Sursa: Imagini inedite într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Mălini. Doi cerbi tineri, filmaţi când îşi testează forţa coarnelor -VIDEO

Lasă un răspuns