Diego Maradona (60 de ani) a fost operat cu succes pe creier, iar sute de oameni s-au adunat în jurul spitalului pentru a fi alături de „EL Pibe D’Oro”.Maradona a fost operat la spitalul din Olivos, Buenos Aires, iar oamenii au ieșit pe străzi, îngrijorați de starea legendarului jucător. Imaginile au devenit virale.https://twitter.com/i/status/1323774144631218177
Ce este hematomul subdural
Lui ”El Pibe de Oro” i-a fost găsit un cheag de sânge în urma unui control la tomograf. Hematomul subdural este o afecțiune întâlnită mai ales la persoanele de peste 60 de ani și afectează între două și cinci persoane la 100.000 de locuitori, potrivit TyC Sports.
Mulți dintre pacienții diagnosticați cu această problemă suferă de alcoolism cronic. Alți factori care favorizează hematomul subdural sunt epilepsia, bolile de sânge sau medicamentele anticoagulante.
Potrivit specialiștilor, intervențiile chirurgicale de acest tip sunt relativ simple, însă totul depinde de istoricul pacientului. Operația durează între trei și patru ore, iar pacienții sunt externați după 10-15 zile (uneori chiar mai repede), pentru ca apoi să evite orice activitate fizică timp de o lună.
Diego Maradona a ajuns la spital după aniversarea a 60 de ani
Maradona a ajuns la spital la doar trei zile după aniversarea a 60 de ani, pe 30 octombrie. I s-a făcut brusc rău și a fost suspect de coronavirus, însă testul efectuat a ieșit negativ.
Doctorii au scos în evidență faptul că Diego Maradona suferă de anemie și depresie, iar agitația pricinuită de ultimul meci jucat de formația pe care o antrenează, Gimnasia y Esgrima La Plata, l-ar fi slăbit în ultimele zile.
- 34 de goluri în 90 de partide a marcat Maradona pentru Argentina
- A jucat la patru ediții ale CM: Spania 1982, Mexic 1986, Italia 1990, SUA 1994
- 1,67 m e înălțimea actualul antrenor de la Gimnasia
- sursa:https://www.digisport.ro/fotbal/fotbal-international/imagini-emotionante-din-argentina-cum-a-fost-dus-diego-maradona-la-spital-941395?fbclid=IwAR3CphD8UGJ0uOUixipEJ6fDQ2j084EZ_AA_Q77vNoewNxoOiyoaptaWrGU