Administrația Prezidențială a publicat fotografii de la funeraliile de stat ale Sanctității Sale, Papa Francisc.
„Papa Francisc a fost un apărător al păcii şi un lider care a acţionat neobosit pentru a-i sprijini pe cei aflaţi în nevoie, iar moştenirea sa, plină de înţelepciune şi compasiune, va continua să ne inspire şi în anii ce vor urma”, a declarat preşedintele interimar Ilie Bolojan, care a participat sâmbătă la funeraliile Suveranului Pontif, la Vatican.
„Astăzi, la Vatican, l-am omagiat pe Sanctitatea Sa Papa Francisc, o voce care ne-a reamintit mereu importanţa bunătăţii, a empatiei şi a grijii faţă de cei vulnerabili. Papa Francisc a fost un apărător al păcii şi un lider care a acţionat neobosit pentru a-i sprijini pe cei aflaţi în nevoie. Moştenirea sa, plină de înţelepciune şi compasiune, va continua să ne inspire şi în anii ce vor urma”, a scris Bolojan pe Facebook.
Iată imaginile:




La ceremonia de la Vatican a fost prezent şi premierul Marcel Ciolacu.
„Cu emoție și recunoștință, am participat astăzi, la Vatican, la funeraliile Papei Francisc. Ne-am luat rămas bun de la un pastor și un lider, care cu caldurǎ, compasiune și înțelegere a avut întotdeauna grijǎ de semenii săi și a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi. Pentru poporul român, Papa Francisc a avut întotdeauna un gând bun, iar vizita sa din 2019 va rămâne mereu în amintirea noastră”, a zis premierul României.

Sâmbătă a fost zi de doliu naţional în România în memoria Papei Francisc.
Suveranul Pontif a decedat luni, la vârsta de 88 de ani, şi a fost înmormântat sâmbătă în Bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei.