Andrei Constantin, un tânăr de 20 de ani, a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer, timom tip B2. Are nevoie urgentă bani și de ajutorul celor cu suflet mare.
Oricât de mult aș vrea să mă mint, oricât de mult aș vrea cred, viața mea nu va mai fi niciodată la fel”, a scris Andrei pe pagina sa de facebook. Dar asta nu-l oprește să-și facă alte planuri, să-și creeze o altă lume, o lume a lui. Este conștient de toate urmările acestei boli de tot ce înseamnă „cancer”, dar asta nu-l oprește să lupte și să spere. Vrea să lupt pentru cea mai mare bătălie din viața lui. Andrei și-a spus povestea pe pagina de facebook, a descris durerea prin care trece la doar 20 de ani.
”Sunt Andrei, am 20 ani, și până acum câteva luni eram un băiat normal. Munceam, munceam foarte mult dar îmi era bine. Chiar dacă atunci gândul îmi era doar la bani, crezând că ei sunt tot ce contează. Îmi plăcea mult să îmi câștig banii pe propria muncă, n-am așteptat nimic niciodată de la nimeni, și acum tot asta îmi place dar mă doare tare că nu o pot face incontinuare. Totul a început într o zi de marți, când durerile pe care le aveam rareori în spate, deveniseră mult mai puternice și insuportabile. Joi, 13 Decembrie 2018, împins de mama de la spate am mers să îmi fac o radiografie. Acolo am auzit scurt și răspicat „Roagă-te să ai TBC”. Tot în acea azi, am efectuat un CT. Rezultatul a fost spus doar familiei mele. Eu nu știam nimic, însă, mi am dat seama că nu era nimic bine. Internat la Spitalul Județean Constanța, știind că aveam doar o apă la plămâni. Ceea ce era adevărat, dar nu era tot adevărul. O săptămâna internat, ținut doar cu calmante. Mi-era greu, eram singur între 4 pereți albi și reci! Știam, simțeam că nu sunt bine și asta mă dărâmă. Am ieșit din spital, în drum spre alt spital, „Carol Davila” București. Acum, știam ce am. Când am ieșit din spital, am găsit actele mele, le-am luat și le-am citit! Și iată-mă, singur, în fața unor multe foi scris negru pe alb „cancer pulmonar”. Nu am spus nimic nimănui, nu voiam să știe că eu am aflat, au vrut doar să mă protejeze. Chiar dacă eu am aflat, nu am avut puterea să-i spun asta iubitei mele. Și am făcut investigații peste investigații, și unde mergeam, tastăm pe telefon toate denumirile pe care le vedeam. Asta doar că să nu întreb, ci să aflu singur. Până când am ajuns la oncologie, a fost singurul loc pe care nu l-am căutat, nu știam unde mă aflu. Eu, lângă doamna doctora, în fața unui monitor, familia în spatele nostru. Atunci mi s-a spus să fiu tare, că ea iși pregătește pacienții, trebuie să știe. Fratele meu în spate disperat să nu îmi spună, și a făcut-o. Chiar dacă știam adevărul, am simțit un cuțit înfipt în inima și pentru câteva secunde bune .. nu mai eram acolo. Vedeam prin ei, auzeam doar acele vorbe pe care mi le spunea doamna doctor. Eram foarte pierdut, confuz, voiam să plâng, să strig, să urlu dar nu voiam să mă audă cineva. Până atunci, am înfruntat multe, am făcut față multor probleme și am pus piept greutăților. Dar acum era totul diferit. Și m-am ridicat de pe scaun, și-am zâmbit oameni buni chiar dacă în sufletul meu se dădea o lupta crâncenă. Am fost internat și acolo 1 săptămâna, mi-a fost scos lichidul și mi-a fost luată biopsie. Și am rămas singur, și atunci, am plâns, am plâns și iar am plâns. Era groaznic. Nu cred că va pot spune ce-am simțit cu adevărat în acele nopți grele. Dureri, dureri îngrozitoare .. aveam un tub în mine, mă uităm în oglindă și vedeam cum mă topesc pe picioare, cât de mult slăbisem. M-am speriat foarte tare, voiam acasă, acasă pe pernă mea, pe patul meu. Chiar dacă în camera era cald, sufletul și inima mea era rece”, a povestit Andrei.
25 Decembrie- Prima zi de Crăciun…
Tânărul și-a continuat povestea”Simplu gând la ziua asta mă face să plâng. Da, familia mea, iubita mea a fost acolo .. însă, doar câteva ceasuri, atât cât au avut voie. Apoi singur, uitându-mă pe ferestra, și asta nu pentru mult timp pentru că durerile nu mă lăsau să fac nici măcar asta. Și erau mii de decorații, toată lumea era grăbită, sunt sigur că toți se duceau acasă. Mi-a venit în timp o frază frumoasă, ce m-a cutremurat .. „De Crăciun, toate drumurile duc acasă”. Al meu, ducea către un spital. Peste 3 zile am venit acasă .. dar chinul nu s-a terminat. Dureri cumplite, temperatura zilnic, dureri de cap .. ținut doar pe nurofen. Asta până îmi găseau un diagnostic clar. Pe lângă faptul că știam că am cancer, nu știam nici de care. Asta m-a făcut să merg pe alt drum, alt spital, alte uși .. Spitalul „Memorial”, Turcia. Of! Că e atât de greu să povestesc .. să exprim exact sentimentele de teamă, frică, gânduri negre .. A urmat o perioada lungă de chimioterapie. Nu știu dacă ceva e mai rău decât să faci chimioterapie. Îți pătrunde în tot corpușorul și simți cum te topești. Stări de rău, foarte rău, greața, dureri de oase, lipsa poftei de mâncare .. mereu, la fiecare cură, o săptămâna eram la pat, fără să beau, fără să mănânc. Știu, toți se rugau de mine să o fac dar nu am putut, chiar de mă străduiam. Apoi, un alt CT, și în sfârșit ceva de bine. Vinerea Mare, de dinaintea Paștelui, tumorile s-au micșorat. Apoi, lupta pentru a strânge bani. Nu am reușit, și am căzut iar, mi-am pierdut orice speranța. Însă, cum Dumnezeu e mare, am mers către o altă clinică, un alt medic .. Domnul doctor Nicolau, Ungaria. Aici a avut loc operația. Of! Nu vreau să mă plâng atât, dar vreau să va spun sincer că am trecut prin dureri mult prea cumplite. Am plâns, da, chiar dacă sunt bărbat! Departe de iubita mea, am luptat și m-am ridicat! Am venit acasă și încă mă recuperez. Nu e ușor nici asta, dar, ce poate fi imposibil când îl ai pe Dumnezeu alături? Știu, poate par un om normal, sănătos, dar asta doar pentru că sunt tânăr și lupt. Asta pentru că psihicul meu este unul bun și nu va ascult. Am o miză, viața mea”, a scris, cu ultimele puteri, Andrei.
Împreună pentru Andrei
RO90INGB0000999908838028 (RON)
RO34INGB0000999908838066 (EURO)
deschise la ING pe numele Curca Constantin Andrei!
SWIFT: INGBROBU
M.P.
Sursa: replicaonline
