18:16
Anastasiu, întrebat dacă va face parte din grupul de consultanți voluntari din cadrul Guvernului
„Dacă e să fiu la ceva consultant, trebuie să-l întrebați pe cel care solicită consultanța”, răspunde el.
18:14
Anastasiu spune că premierul nu i-a cerut să demisioneze
„Am vorbit în fiecare zi. Ultima dată, cred că acum două, trei ore. M-a întrebat ce cred, i-am spus ce cred, decizia mea, punct. A spus că respectă decizia mea”, precizează Anastasiu.
17:52
Anastasiu, întrebat de ce a acceptat să intre în Guvern, în contextul în care timp de opt ani a mituit un funcționar ANAF
„În primul rând, m-am întrebat dacă pot să ajut cu ceva, dacă am capabilitățile necesare. Mi-am răspuns că aș putea să am. M-am întrebat dacă tot ce am făcut până acum în viață mă face să fiu mândru, am ajuns la concluzia că sunt foarte multe lucruri de care pot să fiu mândru. M-am întrebat dacă sunt un om onest și cinstit, am spus că n-am făcut niciodată evaziune, n-am profitat de statul român. Atâta timp cât a fost despre a alege între a supraviețui compania, oamenii, cei plecați în străinătate, și a face acest compromis, am ales acest compromis”, răspunde el.
17:47
Anastasiu: „Reforma trebuie să continue”
„Plecarea mea din Guvern nu înseamnă că reformele premierului Bolojan trebuie să se oprească – dimpotrivă! Fac un apel public premierului să preia personal grupul de lucru pe care memorandumul trecut în Guvern îl prevede a fi înființat pentru reformarea companiilor de stat. Îl rog să țină cont de toate pregătirile făcute pentru a repune pe picioare AMEPIP”, spune Anastasiu.
El susține că este un om onest și integru: „Când am avut întregul adevăr, m-am dus la DNA”.
17:40
Vicepremierul Dragoş Anastasiu demisionează din Executivul condus de Ilie Bolojan
„Indiferent ce aș spune, nu va conta. Am discutat cu premierul și e momentul să fac un pas în spate și să demisionez. Plecarea mea din Guvern nu înseamnă că reformele trebuie să se oprească”, transmite Anastasiu.
„Îmi este clar că în acest climat nu mai pot să ajut”, a subliniat el.
17:37
Anastasiu: „De ce nu digitalizăm ANAF de atâția ani?”
„Clar că nu mai putem să funcționăm așa. De ce nu digitalizăm ANAF de atâția ani? Ucraina s-a digitalizat în doi ani de război”, precizează Anastasiu.
17:34
Anastasiu, despre controalele ANPC: „Umilirea antreprenorilor nu cred că este un comportament corect”
„Am înțeles că sunt multe greșeli în HoReCa, dar una e să îți faci datoria ca stat și să reglementezi, să amendezi ceea ce nu e bine, alta este să umilești antreprenorul public pe TikTok. Umilirea antreprenorilor nu cred că este un comportament corect al statului român”, arată Anastasiu.
17:25
Dragoș Anastasiu: „Datoria statului e să fie partener, nu dușmanul economiei”
„Am primit mii de mesaje, am citit, am văzut spațiul public, au fost foarte multe comentarii, influenceri, comentatori de toate felurile. Multe din comentarii sunt corecte, și cele cu povești similare, au fost foarte mulți antreprenori care au spus că au pățit și ei, asta este realitatea anilor respectivi și probabil și astăzi continuă într-un anumit fel. Și cele care critică pe cei care și-au asigurat supraviețuirea cedând șantajelor și bullyingului statului, și acestea sunt corecte”, afirmă vicepremierul.
El recunoaște că a făcut greșeli: „Țara a crescut cu noi, într-o atmosferă complicată, într-un parteneriat cu statul care niciodată n-a fost corect și nici astăzi nu este corect. Statul este partenerul tuturor companiilor, la data de 25 ale fiecărei luni își ia dividendele pe care noi le luăm, dacă există, la sfârșitul anului. Datoria statului e să fie partener, nu dușmanul economiei”.
17:25
Anastasiu: „În toată această perioadă compania mea a plătit 75 de milioane de RONI impozite la stat”
„În perioada de timp în care au continuat aceste contracte, facturi neplătite, în toată perioada asta a fost zona de frică și supraviețuire. În toată această perioadă compania mea a plătit 75 de milioane de RONI impozite la stat. Nu a fost nicio secundă evaziune fiscală. Avem toate veniturile înregistrate, toate salariile plătite oficial, spre deosebire de foarte multe firme”, arată Anastasiu.
17:19
Dragoș Anastasiu: „Am fost declarat șpăgar!”
„Aș vrea să vă spun din start că s-a făcut un studiu cu privire la șpăgi în România – există două tipuri, șpăgi de supraviețuire și șpăgi de îmbogățire. În anii ‘90 era cu plicul sau cu geamantanul, din anii 2000 lucrurile s-au mai sofisticat, se merge cu contracte de consultanță. Din punctul nostru de vedere, treaba a fost în zona de supraviețuire”, spune Anastasiu.
17:14
Vicepremierul Anastasiu: „Trei ani de zile compania mea a fost anchetată de poliția economică”
„Trei ani de zile compania mea a fost anchetată de poliția economică, cu suspiciunea de evaziune fiscală. S-a constatat la un control la graniță al câtorva autocare ale subantreprenorilor noștri că erau mai mulți pasageri decât bilete prezente. Au venit să verifice ultimii cinci ani, 500.000 de bilete, era un munte de cutii”, precizează el.
„Trei oameni au lucrat la Poliția Economică trei ani, timp în care rambursarea de TVA a companiei noastre a fost blocată, că așa era regula, și se adunaseră bani mulți, depășeam un milion de euro. Venise criza financiară. Pe autocarele noastre, jumătate din pasageri. Fiecare cursă era o pierdere, acum mergeam cu 25-30 de pasageri.
Situația companiei era absolut dezastruoasă, motiv pentru care am tot încercat să urgentăm finalizarea anchetei. După trei ani și ceva am fost chemat și mi s-a spus: Nu avem absolut nimic ce să vă reproșăm. Pe un sens aveți mult mai multe bilete decât avem noi evidențe, pe alt sens aveți ceva mai puține, dar per total aveți mult mai multe în înregistrări decât în acele evidențe de la Poliția de Frontieră, care oricum erau neopozabile justiției”, arată el.
17:09
Anastasiu: „Acest dosar era în spațiul public și era cunoscut”
„Au plecat o serie de atacuri. Vă readuc aminte reacțiile la un grup de experți care nici măcar nu se formase, era în primă discuție de a fi format, oameni competenți din privat, care au altă viziune”, explică Anastasiu.
El amintește că pe această zonă România este penalizată cu 330 de milioane de euro, pentru că nu a fost capabilă să operaționalizeze entitatea care se ocupă cu monitorizarea performanțelor.
„În acest context a apărut în spațiul public implicarea mea într-un dosar mai vechi, care era public și acum cinci luni, și acum doi ani, și atunci când am fost chemat să fiu consilier la Cotroceni, și pe perioada în care am rămas benevol pentru a asigura tranziția cu noii consilieri ai președintelui Nicușor Dan. Acest dosar era în spațiul public și era cunoscut”, adaugă el.
17:04
„Când deranjezi, lumea reacționează”, spune Anastasiu
„La zece zile după ce Guvernul a fost instalat, aveam nevoie de o frână de mână ca să nu scădem în agențiile de rating… A apărut persoana mea în joc. Au fost și sunt multe sinecuri, dacă deranjezi e ca și cum ai călca pe un mușuroi. Pe mine s-au pus toate reflectoarele. Când deranjezi, lumea reacționează”, afirmă el.
17:00
Anastasiu: „Am luat câteva zile de gândire”
„Am luat câteva zile de gândire, o dată pentru a acumula cât mai multe informații, pentru a avea răspunsurile la cât mai multe întrebări și pentru a reflecta cu privire la cea mai bună decizie pentru a nu periclita Guvernul României și chiar și pe persoana mea fizică”, spune vicepremierul.
Vicepremierul Dragoș Anastasiu, care este în centrul unui scandal privind implicarea sa într-un dosar de mită acordată unei funcționare ANAF, va susține o conferință de presă duminică, la ora 17:00, la Palatul Victoria, transmite Guvernul.

Anastasiu a spus până acum că el a fost doar martor în dosar, nu denunțător, cu toate că DNA îl contrazice.
„În scopul clarificării în spațiul public a calității mele de martor în dosarul privind faptele de corupție ale unor funcționari din ANAF, am trimis astăzi la DNA o solicitare scrisă prin care am cerut o copie a presupusului denunț pe care l-aș fi făcut”, a declarat Anastasiu, sâmbătă.
Tot sâmbătă, DNA a transmis că Dragoș Anastasiu a avut calitatea de martor-denunțător în dosar.
„La data de 02 februarie 2018, cei doi reprezentanţi ai societăţii SC Touring Eurolines SA s-au prezentat, din proprie iniţiativă, fără apărător, la sediul DNA cu un denunţ deja redactat pe numele unuia dintre ei. Aceştia au fost audiaţi în aceeaşi zi de procurorul de caz, atribuindu-li-se calitatea de martori denunţători”, precizează DNA într-un comunicat oficial.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat ieri, la Salzburg, că situația creată de dezvăluirile privind dosarul în care a fost implicat vicepremierul Dragoș Anastasiu este „o problemă mare”.
Reprezentanții Executivului au transmis vineri că „circumstanțele cazului” în care vicepremierul Dragoș Anastasiu a recunoscut în instanță că firma sa a dat mită unei inspectoare ANAF „nu au nicio legătură cu calitatea de vicepremier și cu atribuțiile dlui Dragoș Anastasiu”.
Premierul Ilie Bolojan nu a avut nicio reacție până acum în acest scandal.
Foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIFAX
Sursa: Guvernul, zguduit din temelii! Vicepremierul Dragoș Anastasiu și-a dat DEMISIA