Acasă Stiri Grindeanu: Toate scenariile sunt pe masă – de la premier PSD până...

Grindeanu: Toate scenariile sunt pe masă – de la premier PSD până la a merge în opoziție. Dar le discutăm după ce ajungem la un acord pe măsurile fiscale 

143
0

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că „toate scenariile sunt pe masă – de la premier PSD până la a merge în opoziție”, dar că această decizie va fi luată după ce se va ajunge la un acord în privința măsurilor fiscale.

Grindeanu a spus că urmează ca grupul tehnic să ajungă la o concluzie privind aceste măsuri, după care  vor prezenta decidenților politici diferitele scenarii.

El a precizat că în această seară va fi finalizat un draft de propuneri care vor fi discutate la nivel politic.

„Haideți să așteptăm concluzii. Nimic altceva din ce înseamnă strategia PSD de acum încolo nu poate fi discutată până nu ajungem la un acord pe măsuri”, a subliniat Sorin Grindeanu. El a susținut că orice chestiune legată de portofolii, miniștri, premier nu se discută până nu se ajunge la un acord privind măsurile fiscale.

„Toate scenariile sau eventuale discuții date pe surse că au avut loc sunt false”, a dăugat Sorin Grindeanu.

Președintele interimar al PSD a mai spus că „nu e niciun fel de blocaj și nu s-a schimbat cu nimic ce am anunțat în urmă cu o săptămână”.

„Și atunci am spus, și azi spun același lucru. Ne interesează programul de guvernare, măsurile fiscale, de a proteja românii. Dacă ajungem la un acord, mergem mai departe. Da, toate scenariile sunt pe masă. Din punctul de vedere al PSD, de la premier PSD până la a merge în opoziție. Dar le discutăm dacă trecem de acest pas: un acord pe măsuri”, a declarat Sorin Grindeanu.

Context. Președintele Nicușor Dan a declarat joi că toate partidele care participă la discuțiile privind formarea viitoarei coaliții parlamentar “vor să intre la guvernare”. Partidele care participă la negocierile de la Palatul Cotroceni sunt PSD, PNL, USR și UDMR, alături de grupul minorităților parlamentare.

Surse politice au declarat miercuri pentru G4Media că PSD ar înclina să intre la guvernare, în condițiile în care programul Anghel Saligny prin care primarii refac sistemul de apă, canalizare și drumuri, nu va fi închi. Continuarea acestui program este una dintre principalele cerințe ale  social-democraților.

Sursa: Grindeanu: Toate scenariile sunt pe masă – de la premier PSD până la a merge în opoziție. Dar le discutăm după ce ajungem la un acord pe măsurile fiscale 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

*