Gregorian Bivolaru, arestat în Franța pentru viol, răpire și trafic de persoane. Ce s-a întâmplat cu MISA după plecarea lui din România Gregorian Bivolaru a fost arestat în Franţa. Căutat de poliţia din întreaga lume, liderul MISA a fost prins în Paris. Este cercetat pentru răpire, viol şi exploatare sexuală. Bogdan Dinu, reporter Observator: „Vorbim de o operațiune de amploare a polițiștilor din Franța. Alături de Gregorian Bivolaru au fost arestate, alte 40 de persoane, membri ai unei secte internaţionale. Bărbatul este cercetat pentru răpire,viol, dar şi exploatare sexuală. Asta după ce, a fost dat în urmărire internaţională de autorităţile din Finlanda. A fost prins la Paris, acolo unde şi-ar fi derulat activităţile ilegale. În locuinţa din Paris ar fi sechestrat şi abuzat sexual mai multe femei. Gregorian Bivolaru ar fi avut mai multe probleme cu legea şi în România, în anul 2013. A fost condamnat la şase ani de închisoare, după ce a violt un minor. A fost prins trei ani mai târziu şi a stat un singur an în spatele gratiilor.”
Un grup de 41 de persoane, între care „guru” român Gregorian Bivolaru, au fost reţinute marţi în Franţa, sub bănuiala că au legături cu o sectă internaţională acuzată de numeroase derive sub acoperirea practicării yoga, au consemnat AFP şi franceinfo, citând surse judiciare. Informaţiile au apărut iniţial în cotidianul Liberation.
Gregorian Bivolaru (71 de ani) este fondatorul acestei mişcări internaţionale de yoga controversate, au precizat sursele. Poliţia a mobilizat pentru această operaţiune 175 de ofiţeri la Paris şi în departamentele Seine-et-Marne, Val de Marne şi Alpii Maritimi; în momentul arestării lui Bivolaru, din casa unde locuia acesta au fost „extrase” 26 de femei, unde acestea erau reţinute „în condiţii de spaţiu şi igienă deplorabile”.Gregorian Bivolaru, în vârstă de 71 de ani, a fost arestat într-o casă din Ivry-sur-Seine. Când gurul Bivolaru a fost arestat, 26 de femei au fost luate din casa în care locuia. Ele erau ţinute „în condiţii de înghesuială şi neigienice”. Mai multe dintre ele se aflau sub influenţa alcoolului, a declarat pentru AFP o sursă apropiată anchetei.
Potrivit mărturiilor victimelor, gurul Bivolarul îşi aducea adepţii la domiciliul său din Val-de-Marne pentru „iniţieri sexuale” de yoga tantrică, care presupune trezirea spiritualităţii prin intermediul sexualităţii promiţând atingerea extazului trupului şi al minţii. Unul dintre obiectivele sale principale era de a condiţiona victimele să accepte relaţii sexuale şi le convingea s-o facă folosind tehnici de manipulare mintală.
La ampla operaţiune desfăşurată marţi de autorităţile franceze în regiunea pariziană, dar şi în alte regiuni au participat 175 de poliţişti din Paris, Seine-et-Marne, Val-de-Marne şi Alpes-Maritimes. Operaţiunea a fost coordonată de OCRVP (Oficiul central pentru luptă împotriva violenţei asupra persoanelor). În total au fost arestaţi 41 de membri ai sectei internaţionale acuzate de numeroase abuzuri sub pretextul practicării de yoga.
Potrivit Liberation, Bivolaru făcea deja obiectul unei anchete judiciare din iulie 2023 pentru „trafic de persoane”, „răpire în bandă organizată”, „viol” şi „abuz de slăbiciune în bandă organizată de către membrii unei secte”. La sfârşitul lunii iulie 2022, Miviludes (Misiunea interministerială de vigilenţă şi de luptă împotriva aberaţiilor sectare) a trimis un raport procurorului general după ce a fost informată de Ligue des droits de l’Homme (Liga drepturilor omului) că există 12 sesizări din partea unor foşti membri ai mişcării MISA, potrivit unei surse judiciare.
Cum acționa Gregorian Bivolaru după plecarea din România?
Gregorian Bivolaru, adept al teoriei conspiraţiei şi fondator al controversatei secte MISA (Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut), a fost condamnat în lipsă în 2013 de către Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie din România la şase ani de închisoare. El este acuzat de pedofilie şi trafic de persoane, acuzaţii pe care le neagă. El a fost plasat în România pe lista „celor mai căutate persoane”.
Potrivit unor surse citate de presa franceză, mişcarea MISA a devenit Atman când s-a extins în afara României. Bivolaru preda tantra yoga cu scopul de a „condiţiona victimele să accepte relaţii sexuale prin tehnici de manipulare mintală menite să elimine orice noţiune de consimţământ”. Această sectă a încurajat victimele de sex feminin „să accepte relaţii sexuale cu liderul grupului” şi/sau „să se dedice unor practici pornografice contra cost în Franţa şi în străinătate”.
sursa:https://observatornews.ro/justitie/gregorian-bivolaru-arestat-in-franta-pentru-viol-rapire-si-trafic-de-persoane-ce-sa-intamplat-cu-misa-dupa-plecarea-lui-din-romania-551903.html