Acasă Stiri Grănicerii ucraineni, mobilizați la câteva sute de metri de granița cu România

Grănicerii ucraineni, mobilizați la câteva sute de metri de granița cu România

375
0

Trupele de grăniceri care păzesc frontiera ucraineană situată peste Dunăre de România au fost informate că există

RECLAMĂ

probabilitatea ca trupele rusești să atace portul Ismail.

Aflat lângă România, Ismailul este cel mai mare port ucrainean din Delta Dunării.

Aici, mai multe trupe de grăniceri spun că au fost săpate tranșee, în caz că Rusia va ataca cu avioane și elicoptere.

Mai mulți profesori din Ismail cer să se refugieze în Galați

Mai mulți profesori din Ismail au solicitat să fie primiți în România și să fie găzduiți în Galaț i, împreună cu

familiile. Reprezentanţii UDJ Galaţi au comunicat că este vorba despre aproximativ 20 de familii.

„ Am primit o solicitare de la colegii noştri, cadrele didactice de la Universitatea din Ismail, de a le oferi sprijin în

această perioadă.Drept pentru care suntem pregătiţi să-i primim, să le oferim cazare, masă, asistenţă medicală, eventual

asistenţă psihologică pentru că trec prin această perioadă grea. Este vorba de 20 de cadre didactice şi famiiile lor.

Îi vom caza în spaţiile disponibile pe care le avem în cămine, vom face un palier special pentru dumnealor. O parte sunt cetăţeni ucraineni, o parte au dublă cetăţenie”, a declarat dr. Alexandru Nechifor, prorector la UDJ Galaţi.

Oamenii se tem pentru viețile lor și fug din calea războiului
„E o situație critică. Ne este teamă pentru viețile noastre și pentru copiii noștri. Avem părinți bătrâni pe care ne este frică să-I lăsăm singuri. Nu avem unde să ne ducem”, spune Mihaela Toderică, o româncă din Ismail.

O ucraineancă și-a luat actele și bebelușul și a trecut pe jos Vama Siret. „Este panică mare pentru că toată lumea vrea să plece de acolo”.

„ E normal că lumea e panicată, toți au familii, copii. Am lăsat mașina acasă, am trecut pe jos, nu pot să stau atât cu copilul. Mă așteaptă soțul în România. Sunt stresată, mi-am lăsat familie, mi-am lăsat tot acolo. Nu mi-am luat nimic în afară de documente și copil ”, a spus femeia.

sursa https://dromania.ro/granicerii-ucraineni-mobilizati-la-cateva-sute-de-metri-de-granita-cu-romania-34787?fbclid=IwAR0eyyVQm9Q58IG3Ma513SfxOCRhrISVeWvmBUQTTwxicOaorPn5WERqrLI

RECLAMĂ
Articolul precedentFranța trimite echipaj defensiv în Ucraina.. — >>
Articolul următorO parte dintre germani vor ca fostul cancelar Angela Merkel să fie cea care să medieze conflictul dintre Rusia și Ucraina ===>