Procurorii iau în calcul ipoteza crimei, în cazul morţii unui localnic despre care s-a spus că ar fi fost străpuns accidental de o furcă. Anchetatorii au descoperit că victima prezintă mai multe lovituri şi tăieturi în zona capului, iar ipoteza accidentului casnic mortal nu este susţinută. Soția bărbatului de 54 de ani, Maria Olteanu, a fost internată deja la Psihiatrie, după ce a stat o noapte întreagă cu mortul în casă. Femeia a povestit că bărbatul a căzut în furcă, dar aceasta nu justifică traumatismele şi tăieturile din zona capului. Medicii vor stabili dacă femeia are discernământ. „S-a stabilit că victima prezenta multiple plăgi în zona capului, realizate cu un obiect tăietor-despicător, posibil topor, leziuni care pledează pentru comiterea unei infracţiuni de omor. Până în acest moment avem un cerc de suspecţi şi continuăm cercetările în vederea identificării autorilor. Este clar că a fost o moarte violentă, rămâne să stabilim împrejurările”, a spus procurorul Dumitru Părăuşanu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. sursa: gds.ro