Percheziţii la serviciul de eliberare a permiselor auto, în Gorj. Peste 100 de suspecți, printre care doctori și angajați de la permise auto au fost aduși, luni, la audieri la Poliție, potrivit România TV. Doctorii sunt acuzați că nu făceau controalele medicale, ci doar treceau pe hârtie că viitorii șoferi sunt apți să conducă. Poliţiştii de la IPJ Gorj au împărţit peste 100 de citaţii la persoanele din judeţ bănuite că ar avea legatură cu mafia permiselor auto.
În urmă cu două săptămâni, ofiţerii de la DIICOT au descins în judeţul Gorj în peste 30 de locaţii. Atunci au ridicat şi mai mulţi medici, asistente medicale şi doi poliţişti de la serviciul de permise auto din Târgu Jiu. Cu toţii sunt acuzaţi de trafic de influenţă.
Autorităţile au informaţii că ar exista o adevărată reţea de falsificare a fişelor medicale, în scopul obţinerii permisului auto. Cel puţin 10 persoane se află în arestul Poliţie Capitalei. Acestea au făcut recurs la Tribunalul Bucureşti şi la Curtea de Apel Bucureşti, însă magistraţii le-au respins cererile de eliberare. sursa: rtv.net