Olivia Dunne (20 de ani) este o gimnastă din America, devenită cunoscută datorită succesului de pe rețelele de socializare.
Gimnasta originară din Statele Unite a strâns primul milion de euro la doar 18 ani, în urma activităților de pe rețelele de socializare, unde are milioane de urmăritori atât pe Instagram, cât și pe TikTok.
Datorită celebrității și al aspectului fizic plăcut, Olivia Dunne a fost solicitată pentru numeroase contracte de publicitate și, în mai puțin de doi ani, a reușit să-și mărească averea până la aproximativ 2,3 milioane de euro.
În prezent accidentată, frumoasa gimnastă a avut parte de evenimente mai puțin plăcute cauzate de celebritate, fiind asaltată de fani la competițiile la care participă, motiv pentru care a ajuns să aibă oamenii de pază în jurul ei. În plus, mai mulți admiratori au adresat cuvinte nepotrivite adversalor, motiv pentru care Olivia Dunne a luat atitudine.
„Mereu vă voi aprecia suportul vostru când veniți să mă vedeți, dar vreau să vă rog să vă purtați respectuos cu colegele mele”, a postat mesajul postat de sportivă pe Twitter.
„Vreau să fiu un model pentru fetele tinere. Vreau să fiu un bun exemplu și să transmit mesajul că suntem mai mult decât ceea ce arătăm prin sport. Aceste lucruri sunt foarte importante pentru mine.
Nu vreau să pun presiune pe mine și încerc să nu mă compar cu alte persoane. Acum, încerc să găsesc un echilibru între studii, rețele sociale și gimnastică. Toate sunt priorități pentru mine”, a declarat Olivia Dunne pentru The Sun.
sursa:https://www.sport.ro/stiri/gimnasta-devenita-milionara-la-18-ani-nu-se-sfieste-sa-pozeze-fara-inhibitii-e-ilegal-sa-arati-atat-de.html?utm_source=facebook&utm_medium=social&utm_campaign=fb_stirileprotv&fbclid=IwAR0F1J-E8ZGpFnTLBPHILHMV1w3DeoSFcPDT_lgwStllNctIRx-XMdq0Y98