Acasă STIRI SPORTIVE Gigi Becali oferă un jucător rivalelor Rapid și Universitatea Craiova: „Poate-l ia...

Gigi Becali oferă un jucător rivalelor Rapid și Universitatea Craiova: „Poate-l ia Șucu sau Rotaru”. De cine vrea să scape finanțatorul FCSB

83
0

Gigi Becali caută cu insistență o soluție pentru a scăpa de Malcom Edjouma, mijlocașul francez care nu mai intră în planurile sale pentru acest sezon. Astfel, finanțatorul FCSB l-a propus pe jucător la alte echipe, inclusiv rivalelor Rapid și Universitatea Craiova.

Deocamdată, din Liga 1, doar FC Botoșani s-a arătat cu adevărat interesată de serviciile lui Edjouma, dar jucătorul ezită să se întoarcă acolo.

Gigi Becali: „Edjouma ne dă la FIFA”

Nemulțumit de atitudinea și prestațiile mijlocașului, Gigi Becali a anunțat public că este de acord să-l cedeze pe Edjouma în altă parte, chiar și la rivalele directe din Liga 1.

„I-am lăsat liberi. Băluță e la mare, vrea să se bronzeze. Gele vrea să se apuce de alt sport… de haltere.

Edjouma e supărat că îl pun să filmeze, el vrea antrenamente cu echipa. Ne dă la FIFA și ce face? Ce să îi mai fac, să îi dau? Oricum îi plătesc contractul, îi dau toți banii. El vrea să se antreneze cu prima echipă. Până la urmă s-a liniștit, a zis că nu mai vorbește cu Gigi Becali. S-a calmat. Credea că ei l-au scos din echipă, dar a vorbit cu MM și i-a zis că e decizia lui Gigi.

Să-l ia Șucu, că a vrut o dată să-l ia! Gică a vrut și el să-l ia pe Edjouma, dar nu vrea el la Farul. Poate-l ia Șucu sau Mihai Rotaru pe Edjouma”, a reacționat Gigi Becali, scrie Fanatik.

Pentru moment, singurul club care s-a arătat interesat de serviciile lui Malcom Edjouma a fost FC Botoșani. Valeriu Iftime, finanțatorul moldovenilor, a confirmat discuțiile și și-ar dori să-l readucă pe Edjouma, care a mai evoluat acolo înainte să fie transferat la FCSB.

„Nu e închisă pista Edjouma, acum nu ştiu dacă Edjouma vrea să vină la mine. A fost o discuţie cu el. Apropo, am ceva treabă acum, dar apoi sper să-mi fac timp 30 de minute să vorbesc cu Leo Grozavu despre Edjouma.

A fost o discuţie, da, dar până acum l-am avut pe Albu la mijloc acolo, era blocat postul. Plecând Albu, un fotbalist ca Edjouma, cu talie, cu tot, cum vrea Grozavu, s-ar putea să ne placă. Repet, dar să mă înţeleg şi cu el la bani. Deşi domnul Becali mi-a spus că ar fi dispus să-i dea nişte bani jucătorului numai să vină Edjouma la mine”, a precizat Iftime.

Sursa: Gigi Becali oferă un jucător rivalelor Rapid și Universitatea Craiova: „Poate-l ia Șucu sau Rotaru”. De cine vrea să scape finanțatorul FCSB

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

*