Acasă Stiri Gigi Becali, în plină luptă cu noul virus din China, prezent la...

Gigi Becali, în plină luptă cu noul virus din China, prezent la Sfânta Liturghie de Bobotează. Cum s-a afișat patronul FCSB la Catedrala Patriarhală

124
0

Gigi Becali (66 de ani) a fost prezent la Catedrala Patriarhală, acolo unde a avut loc Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea Botezului Domnului

RECLAMĂ

Gigi Becali nu a lipsit de la slujba din ziua de 6 ianuarie, când se sărbătorește Botezul Domnului. Patronul FCSB a avut o apariție inedită la Catedrala Patriarhală, unde s-a afișat în pantaloni de piele și bocanci. Omul de afaceri nu a lipsit, chiar dacă a declarat că se confruntă de trei săptămâni cu noua boală venită din China.

Gigi Becali, în pantaloni de piele și bocanci de Bobotează la Catedrala Patriarhală

Astăzi, 6 ianuarie, la Catedrala Patriarhală s-a sărbătorit Botezul Domnului. Gigi Becali nu a lipsit de la programul liturgic, chiar dacă se luptă cu noul virus din China, așa cum a anunțat FANATIK

Patronul „roș-albaștrilor” este întotdeauna în centrul atenției, însă azi a atras și mai multe priviri datorită vestimentației sale. Gigi Becali a apărut la Sfânta Liturghie de luni dimineață îmbrăcat în pantaloni de piele și bocanci.

Pe tot parcursul Sfintei Liturghii, alături de Becali a stat fostul arbitru internațional, Alexandru Tudor, îmbrăcat în straie bisericești.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit Slujba Sfințirii Mari a apei, binecuvântând toți credincioșii prezenți cu agheasmă. La final, fiecare dintre ei a primit o sticlă de jumătate de litru cu Agheasmă Mare, anafură și o iconiță simbolizând Botezul Domnului.

Boboteaza este celebrată pe 6 ianuarie, iar împreună cu ziua de 7 ianuarie, dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, încheie perioada de două săptămâni a sărbătorilor de iarnă, care debutează de Crăciun.

Gigi Becali, pus la pământ de un nou virus ce străbate Europa

Un virus similar cu COVID-19, având simptome apropiate de cele ale gripei, a fost depistat în China. Afecțiunea poate provoca complicații grave, inclusiv pneumonie, în special în cazul sugarilor, al persoanelor în vârstă și al celor cu imunitatea compromisă.

În urmă cu o zi, patronul FCSB a declarat în exclusivitate pentru FANATIK că este chinuit de noul virus al Chinei ce a băgat în spitale o mulțime de europeni. Omul de afaceri a petrecut sărbătorile de iarnă în pat, iar vocea sa era aproape dispărută din cauza răgușelii, însă a refuzat să ia orice fel de medicament.

Soluțiile naturiste ale lui Gigi Becali pentru tratarea acestui nou virus sunt mierea de albine și sucul de lămâie. În vremea când COVID19 făcea ravagii prin Europa, Becali a declarat că deține tratamente pentru virus dezvoltate la clinica sa privată.

Sursa: Gigi Becali, în plină luptă cu noul virus din China, prezent la Sfânta Liturghie de Bobotează. Cum s-a afișat patronul FCSB la Catedrala Patriarhală – Fanatik.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentAndreea Esca a cântat imnul Rapidului în aeroport! Vedeta ProTV, călătorie în Dubai alături de giuleșteni. Video
Articolul următor„Trădare şi spectacol macabru!” Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: „Nunta lui Iuda”