Gică Hagi a trecut într-o nouă eră: a apărut site-ul oficial al legendarului număr 10 al fotbalului românesc!
„Mutarea” Regelui vine la foarte scurt timp după ce și-a lansat și cartea autobiografică, intitulată „Hagi – Drumul meu”.
A apărut site-ul oficial al legendarului Gică Hagi
Astfel, începând de acum, toți fanii lui Gică Hagi vor putea fi la curent cu activitățile „Regelui” accesând chiar site-ul său oficial.
În secțiunea „Shop” a site-ului poate fi achiziționată și cartea autobiografică lansată recent.
„Drumul meu este atât despre primii pași, despre echipele care m-au învățat să fiu mai bun, să mă dezvolt sportiv, profesional, cât și despre partea de manager în care am investit, în Academia Hagi, toate cunoștințele și pasiunea pentru a oferi o șansă celor care vor să-și urmeze un vis”, sunt cuvintele lui Gică Hagi care deschid site-ul oficial al legendei fotbalului românesc.
„Gheorghe Hagi este singurul român inclus în Top 100 cei mai buni fotbaliști din istorie. Face parte din clubul select de numai opt jucători străini din istoria fotbalului care au evoluat atât pentru Real Madrid cât și pentru FC Barcelona.
Cariera de manager tehnic a lui Gheorghe Hagi a început în 2001, la echipa națională, pentru ca apoi să continue la formațiile Bursaspor (Turcia), Politehnica Timișoara, Galatasaray Istanbul (Turcia – două mandate), Steaua București, FC Viitorul Constanța și, din 2021, la Farul Constanța. Are la activ peste 500 de partide pe banca tehnică a acestor echipe.

Înființată în 2009, Academia Gheorghe Hagi este cel mai puternic centru de copii și juniori din România. Este o investiție 100% privată și dispune de 13 terenuri dotate fiecare cu instalații de nocturnă, un hotel cu 66 de locuri, restaurant, sală de forță, cabinete medicale, cabinete de masaj, sală de recreere, săli de conferințe, vestiare”, se mai arată pe site-ul oficial al „Regelui”.
Ce a spus Gică Hagi la lansarea cărții sale
În cadrul evenimentului de lansare al cărții sale autobiografice, care a avut loc la Academia de Studii Economice din București, Gică Hagi a explicat cum a ales titlul lucrării.
„Cuvintele pe care le rostim cred că sunt cam mari, pentru că eu am încercat să fiu cel mai bun, nu știu dacă am reușit, dar am încercat. De ce «Drumul meu»? Pentru că am început de la Săcele, un copil care a iubit mingea… Am iubit-o, m-am antrenat, am repetat, am muncit…
Am avut șansa cea mai mare în această perioadă cu creșterea mea – am avut cel mai bun profesor, care m-a antrenat, care m-a dezvoltat, care m-a făcut mai bun. Nu mai vorbesc despre colegii pe care i-am avut. Toți colegii mei m-au ajutat să fiu mai bun, pentru că, nu uitați!, am făcut un sport colectiv, nu individual. În spatele meu au fost acei colegi care m-au făcut mai bun, m-au ajutat. Echipa câștigă trofee”, a spus Gică Hagi.
Sursa: Gică Hagi a trecut într-o nouă eră. A apărut site-ul oficial al legendarului număr 10