Îndrăgita artistă Georgiana Lobonț a transmis un mesaj dur pe Instagram unei fane care a avut o remarcă puțin deplasată. Odată cu apariția ei în showbiz-ul românesc, publicul a îndrăgit-o imediat. Colaborările sale pe plan profesional cu Armin Nicoară i-au adus un plus.
De curând, o fană a artistei a criticat stilul vestimentar al soțului ei, iar artista a taxat-o imediat.
Georgiana Lobonț, mesaj dur pe Instagram pentru o fană
Frumoasa interpretă de muzică populară trăiește o poveste de dragoste alături de Rareș Ciciovan. Acesta a mărturisit într-un interviu mai vechi, faptul că și-a sacrificat cariera de stomatolog pentru a-și susține soția. Georgiana nu a uitat acest lucru și acum are doar cuvinte de laudă pentru bărbatul care îi este alături.
De curând, artista a postat o imagine pe Instagram alături de Rareș. Bărbatul este îmbrăcat într-un tricou lejer și o pereche de jeanși.
O tânără nu a fost atât de încântată de ţinuta soţului artistei şi a transmis părerea sa într-un comentariu răutăcios: “Georgiana ești atât de elegantă dar la soțul tău nu te uiți deloc cum se tot îmbracă și la tv ai apărut f elegantă și soțul tău cu sacou și cravată și blugi rupți ….fi mai atentă și la el când ieșiți din casă și mai ales la Tv”.
Reacția cântăreței nu a întârziat să apară și i-a răspuns fanei într-un mod tranșant.“Soțul meu se îmbracă fix cum vrea el. Îl iubesc fix așa cum arată. Își ia fix ce blugi vrea el, rupți sau cusuți, cravată sau nu, e fix problema lui. Atenți ar trebui să fim noi cu noi, NU noi cu alții!Fiecare are dreptul să se îmbrace cum vrea, să arate cum vrea, să vorbească și să facă ce vrea. Mă întreb dacă noi oamenii, putem să nu mai comentăm atât și să luăm omul fix așa cum e el!?
V-ați întrebat oare că poate îmi place la nebunie și mie și lui, nebunia în care apare peste tot în mediul public. Cred că uneori depășim limitele și avem impresia că prea le știm pe toate. Îmi plac oamenii exact așa cum sunt ei. Aia înseamnă să fii original. Mulțumesc”, i-a răspuns artista.
Cine este Georgiana Lobonț
Georgiana Lobonț s-a născut e 9 aprilie 1994 la Gherla, județul Cluj, într-o familie care iubește muzica populară. Numele complet al artistei este Georgiana Maria Lobonț.
A început să cânte la vârsta de 4 ani când a urcat pe scenă în cadrul concursului ”Tip Top Mini Top”. A absolvit școala populară de arte de la Cluj și a fost 12 ani colaboratoare la Ansamblul “Tradiții” din Cluj Napoca.
Lansarea oficială în muzică a avut loc în anul 2005 pe scena Tezaurului Folcloric. Primul album a fost lansat în anul 2010 și se intitulează “Mi-o spus frunza fagului”. A devenit studentă la Drept în Cluj-Napoca iar în 2016 s-a căsătorit cu omul care a devenit impresarul și sprijinul ei, Rareș Ciciovan.
În noiembrie 2017 a lansat cel de-al doilea album “Vin nuntașii după mine” și melodia care i-a adus cel mai mare succes alături de “Bârgăuanul” și “Jupâneasa”.
sursa:https://www.bzi.ro/georgiana-lobont-mesaj-dur-pe-instagram-uneori-depasim-limitele-4294086?utm_source=CULTURAL.BZI&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Post&fbclid=IwAR0Taw0gVMcFhENYxsAIMtjBXlHikr8WGvDaeEWJig4a0EN5946fe7Y0cyA