Georgiana Lobonț renunță la vacanța din vara aceasta, deși avea planificată o escapadă în Grecia. Din cauza lucrărilor care se execută de zor în noua locuință a vedetei, artista preferă să rămână acasă și să se implice în totalitate în activitățile necesare.Georgiana Lobonț are planuri mari pentru vara aceasta. Ne pregătește piese noi, iar o parte din vară o va petrece pe litoral, la evenimente, însă familia îi va fi alături. Spynews a vorbit cu celebra artistă și ne-a povestit totul despre vacanțe și care este motivul pentru care vara aceasta preferă să rămână acasă.
Georgiana Lobonț, vacanță în curtea casei
Frumoasa interpretă de muzică de petrecere a mărturisit faptul că o bună parte din vară va fi prezentă pe litoralul românesc, acolo unde va avea cântări în cele mai cunoscute stațiuni ale Mării Negre. Georgiana Lobonț nu poate sta prea mult timp departe de copiii săi, așa că timp de câteva săptămâni, cei mici o vor însoți pe artistă pe litoral. Iar dacă vă așteptați ca Georgiana să meargă în vreo vacanță exotică într-o destinație de lux, ei bine, interpreta își va petrece timpul liber în propria curte. Asta deoarece construcțiile sunt în plină desfășurare acasă la Georgiana Lobonț, iar vedeta își dorește să se implice cât mai mult în activitățile ce implică înfrumusețarea colțului său de rai.
„Pregătesc multe melodii noi, filmez chiar astăzi două videoclipuri. Între timp, până pe 15 august voi cânta în timpul săptămânii pe litoral, În Eforie Nord, Neptun, Mamaia. Pregătesc multe proiecte frumoase. Noi am fi vrut să ne luăm și puțin timp liber și să mergem în Grecia, pe la sfârșitul lunii septembrie, atunci când reușesc să mă mai eliberez puțin. Însă căsuța noastră este în construcție, iar în această perioadă s-au făcut săpături prin grădină, urmează să se facă și piscina”, a declarat Georgiana Lobonț pentru Spynews.
Frumoasa artistă, pasionată de design interior
Pentru a-și crea curtea visurilor sale, Georgiana Lobonț a apelat la ajutorul unui specialist, care reușește să îi transforme orice dorință legată de design în realitate. Puțini sunt însă cei care știu faptul că artista este pasionată de design interior și ori de câte ori are ocazia, se implică în activități ce țin de decor. Și de data aceasta, Georgiana Lobonț vrea să participe cât mai mult în tot ceea ce înseamnă amenajarea curții. O vedem de fiecare dată îmbrăcată în rochii fabuloase, cu un makeup perfect, însă cântăreței nu îi este frică să își murdărească puțin mâinile la plantatul florilor.
„De acum vine partea frumoasă, când se vor planta și plantele, florile, gazonul. Sinceră să fiu, aș vrea să fiu acasă în această perioadă și să iau parte la toate aceste momente. Chiar îmi doresc să mă implic cât mai mult. Îmi place tare mult să mă ocup de decor și de design și aș vrea să fiu acasă. Așadar, cred că nu vom mai pleca în Grecia. Am apelat și la o prietenă, din Cluj, care e designer, iar ea m-a ajutat în acest sens. Ea se va ocupa și de partea de grădină. În mare parte ideile sunt ale mele, dar ea știe să transforme totul în realitate”, a adăugat artista.
Rareș, soțul Georgianei, cel mai mare spijin al artistei
Pentru vedetă, aceasta este una perioadele aglomerate și stresante, însă are noroc cu soțul ei, Rareș, care o ajută și o sprijină la orice pas. În plus, Georgiana Lobonț a schimbat puțin tactica referitoare la programul artistic, deoarece merge la evenimente unde nu stă mai mult de două ore. Pe de altă parte, stresul pare să nu fie o problemă pentru frumoasa cântăreață. Copiii au crescut și înțeleg mult mai bine faptul că mama lor trebuie să fie prezentă la evenimente și cântări.„E o perioadă plină pentru mine, dar reușesc să fac față stresului cu brio. În orice caz, e mult mai bine față de anii trecuți pentru mine. Asta pentru că eu de anul acesta am început să merg la evenimente doar pe programe, stau o oră, două. În plus, Rareș este mereu cu mine peste tot și ne ajutăm reciproc. Copiii au crescut, sunt mari acum, înțeleg mult mai bine situația, vorbim mereu cu ei pe video și în acest weekend vrem să îi aducem la mare și pe ei pentru două săptămâni și vor sta aici cu bunicii”, a mai spus Georgiana Lobonț.
sursa:https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/georgiana-lobont-a-ajuns-la-sapa-artista-a-renuntat-la-tot-pentru-visul-din-copilarie-337917.html