Acasă STIRI SPORTIVE FRUSTRAREA LUI SORIN CÂRŢU: A VRUT SĂ FUGĂ DIN ŢARĂ DIN CAUZA...

FRUSTRAREA LUI SORIN CÂRŢU: A VRUT SĂ FUGĂ DIN ŢARĂ DIN CAUZA COMUNISMULUI

610
0
Fosta glorie a Craiovei Maxima, Sorin Cârţu, dezvăluie revistei Micapi că în perioada când juca la Universitatea Craiova s-a gândit de nenumărate ori să fugă din ţară.

Sorin Cârţu a rămas în ţară pentru părinţii săi, pentru a nu le mări suferinţa în urma pierderii surorii lui. Regretă că s-a născut prea devreme şi speră ca în viitorul apropiat să meargă să antreneze afară. Este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni fotbalişti, dar şi ca un un antrenor coleric. A fost un atacant de legendă, iar ca antrenor a pregătit în ţară aproape toate echipele.

RECLAMĂ

Reporter: Care sunt cei mai serioşi patroni de fotbal cu care aţi lucrat după revoluţie?
Sorin Cârţu:  Cu Arpad Paszkany,  Marin Condescu şi Gheroghe Neţoiu m-am înţeles foarte bine. Am avut o colaborare foarte bună.

 

Rep. : Primii trei fotbalişti preferaţi pe care i-aţi pregătit în cariera de antrenor.
S.C. : Gică Popescu, Pavel Badea şi Emil Săndoi (echipa din 1990). Aşa ar fi mai mulţi: Adrian Ilie, Mirel Rădoi.
Rep. : Antrenorul preferat de când eraţi fotbalist?
S.C. : Ion Oblemenco. Am avut o legătură foarte apropiată.
Rep. : Cum vă simţiţi dumneavoastră,  jucătorii din Craiova Maxima, când toată lumea din oraş vorbeşte doar despre performanţele Stelei?
S.C. : Sunt echipe din timpuri diferite. Echipa Craiovei Maxima a fost cea mai bună din toate timpurile. Normal, este o supărare mare pentru noi, dar nu privim cu invidie, ci avem frustrările noastre cu ce s-a întâmplat în ultimul timp la Craiova. Am fi vrut să avem o replică cum e Steaua, dar aşa se întâmplă când fotbalul este condus de incompetenţi.
Rep. : Pe vremea dumneavoastră eraţi prieten cu jucători de la Steaua şi Dinamo?
S.C. : Da, eram prieteni. Nu aveam  rivalităţi cu ei, eram amici. Ne întâlneam la echipa naţională sau în concedii.

„Plăteau 2-3 jucători să joace pe strâmb”

Rep. : Înainte de Revoluţie, blaturile se făceau pe bani sau pe produse gen: haine de piele, echipament sportiv?
S.C. : Noi ca echipă nu am făcut niciodată blaturi, însă la nivel de jucători se mai practica. Se plăteau 2-3 jucători să joace pe strâmb. Erau plătiţi cu bani nu cu produse.
Rep. : Cam cât câştiga în medie un fotbalist de la Universitatea pe vremea Craiovei Maxima?
S.C. : Primeam indemnizaţia lunară 2000-2500 de lei plus salariu ca şi cum lucrai undeva, pentru că eram fiecare angajaţi cu carte de muncă la diverse întreprinderi. La asta, se adăugau primele de joc în funcţie de goluri. Dacă băteam la un gol diferenţă primeam 800 de lei, la două goluri – 1000 de lei, iar la trei – 1200 de lei. Victoriile în deplasare începeau de la 1300 de lei. Apoi ni se mai dădeau şi acei bani mincinoşi.
Rep. : Cum adică bani mincinoşi?
S.C. : (Zâmbeşte) Adică bani la negru din vânzarea programelor, a fanioanelor sau veniţi de la întreprinderi către club.
Rep. : Cât aţi cîştigat cel mai mult?
S.C. : 45.000 de lei la campionatele europene.
Rep. : Regretaţi că v-aţi născut prea devreme?
S.C. : Am avut întotdeauna frustrări pe ideea că m-am născut contratimp. Am fost într-o perioadă când nu am putut să mergem să jucăm afară, iar după Revoluţie am terminat cu fotbalul.
Rep. : Cât se câştiga atunci la Steaua şi Dinamo?
S.C. : Ei câştigau mai mult. Aveau multe avantaje faţă de noi. MAI le dădea bani. Prin ‘86 a început să ne dea şi nouă, dar plecai cu un handicap pentru că trebuia să laşi capul plecat, să iei bătaie de la anumite echipe. Când am venit eu nu s-a mai făcut asta.

 

„Aribitrii sunt nişte nereuşiţi ai fotbalului”

Rep. : Ce vă doriţi de la Craiova pe plan fotbalistic?
S.C. : Să-şi facă din nou echipă, să scape de necaz. Este cel mai mare blestem al oraşului. Nu prea cred în reuşită pentru că văd cum decurg lucrurile.
Rep. : Care este cea mai frumoasă amintire din perioada când eraţi fotbalist?
S.C. : Toate amintirile sunt frumoase, numai că mă gândesc la acea perioadă cu frustrare, îmi face rău. Nu a fost exploatată aşa cum ar fi trebuit. Am vrut să plec din ţară, să joc afară dar pentru părinţi am renunţat. Sora mea a murit la vârsta de 19 ani şi nu am vrut să-i supăr.
Rep. : Ce echipă aţi dori să antrenaţi?
S.C. : În ţară le-am cam antrenat pe toate. Poate o să încerc ceva în afară. Însă nu prea îmi place să stau singur, am tabieturile mele, prietenii mei. Nu am starea necesară. O să am un disconfort dacă voi pleca.
Rep. : Mai sunteţi supărat pe arbitrii din România?
S.C. : Sunt supărat pe arbitrii pentru că sunt toţi acolo la golăneală. Sunt puţini care îşi fac treaba cum trebuie. Sunt nişte nereuşiţi ai fotbalului. Vin în postura asta şi cu răutatea aia a nereuşitului. Întotdeauna am avut duşman pe omul complexat.
Rep. : Pe timpul când eraţi jucător aveaţi foarte mare succes la fete, acum ca antrenor puteţi să vă mai lăudaţi cu acest lucru?
S.C. : Şi acum am succes. (zâmbeşte), doar că la vârsta asta nu ne mai interesează asta. Sursa: micapi.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentCraioveancă lovită de o maşină pe trotuar
Articolul următorCentrul Multifuncţional – pe final