Fratele Irinei Deaconescu și-a prelungit sejurul în pușcărie, după ce judecătorii l-au condamnat, recent, într-un alt dosar. Mai mult, după ce va scăpa de la mititica, cumnatul lui Cristi Manea are interzis la cluburi, terase și baruri.
- Cumnatul lui Cristi Manea s-a ales cu încă o condamnare
- Fratele Irinei Deaconescu a primit o majorare a pedepsei
- Inițial, el fusese condamnat la șase ani și opt luni de pușcărie
Flavius Deaconescu se află la „facultate” pentru o tentativă de omor, dosar în care a fost condamnat la şase ani şi opt luni de detenție. Mai mult, fiindcă din cauza interlopului Deaconescu victima a rămas fără un picior – medicii au fost nevoiți să i-l amputeze -, individul a fost obligat să achite „50.000 de euro, reprezentând daune morale şi suma de 650 lei reprezentând prestaţie periodică lunară, începând cu data producerii infirmităţii fizice permanente”. Recent, însă, cumnatul lui Cristi Manea a mai primit o condamnare, din cauza căreia s-ar putea să nu mai iasă înainte de termen. „Aplică pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 8 luni la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite , urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 11 luni, în regim de detenție”, au decis judecătorii, în cazul lui Flavius Deaconescu.
Mai mult, magistrații au hotărât ca, după ce va ieși de la mititica, Flavius Deaconescu să nu aibă voie în cluburi, restaurante și alte localuri în care se consumă băuturi alcoolice. „Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exercițiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a se afla în localuri publice unde se consumă băuturi alcoolice, pe o perioadă de 3 ani”, a stabilit instanța.
În procesul în care a fost judecat pentru tentativă de omor, Flavius Deaconescu (foto sus) a fost condamnat inițial la cinci ani de puşcărie, însă, după ce victima – căreia medicii i-au amputat un picior – a contestat decizia, judecătorii au majorat pedeapsa la şase ani şi opt luni. „Majorează pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare la 6 ani şi 8 luni închisoare. (…) Confiscă bunurile folosite la săvârşirea faptei – un cuţit tip briceag, cu buton, aflat în plicul sigilat de MAI cu sigiliul autocolant. (…) Admite în parte acțiunea civilă promovată de partea civilă C.V.I. şi obligă inculpatul la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de 50.000 de euro, reprezentând daune morale şi suma de 650 lei reprezentând prestaţie periodică lunară, începând cu data producerii infirmităţii fizice permanente, respectiv 1 februarie 2018. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei”, au hotărât judecătorii, în dosarul respectiv.
SURSA: https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/fratele-irinei-deaconescu-inca-o-condamnare-cati-ani-de-puscarie-va-executa-cumnatul-lui-cristi-manea-251317.html