Acasă Stiri Fost primar din Mehedinți, prins la furat de ciocolată: „Nu mi-am dat...

Fost primar din Mehedinți, prins la furat de ciocolată: „Nu mi-am dat seama”

366
0

Ion Cioară, fost primar al comunei Tâmna (Mehedinți), s-a ales cu dosar penal, pentru că angajații unui magazin l-au prins furând două ciocolate. Ei au declarat că-l urmăreau de mai mult timp, întrucât acesta ar mai fi furat și cu alte ocazii napolitane sau lame de ras.

RECLAMĂ

Conform Poliției Mehedinți, incidentul a avut loc pe data de 26 ianuarie 2024.

„La ora 12.50, Poliția orașului Strehaia a fost sesizată de agentul de pază al unei societăți comerciale despre faptul că un bărbat ar fi sustras produse alimentare din magazin. La fața locului s-au deplasat polițiștii din Strehaia, care din verificările efectuate au stabilit că persoana bănuită este un bărbat de 68 de ani, din comuna Tâmna. Prejudiciul a fost recuperat și restituit societății”, au declarat reprezentanții IPJ Mehedinți.

Fostul primar Ion Cioară a catalogat incidentul ca fiind unul minor. „E vorba doar de două ciocolate. Credeți că nu aveam bani să le cumpăr? Nu mi-am dat seama că le bag în buzunar! M-am întâlnit cu cineva în magazin, am dat mâna cu persoana respectivă și, fără să realizez, am băgat ciocolatele în buzunar“, le-a spus Ion Cioară ziariștilor din presa locală.

sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/fost-primar-din-mehedinti-prins-la-furat-de-ciocolata-nu-miam-dat-seama_65c13e189d1d7e6329026be2

RECLAMĂ
Articolul precedentMire ghinionist. În loc să ajungă la altar, a mers la secția de poliție. În ziua nunții a făcut nu mai puțin de patru accidente
Articolul următorCel mai musculos interlop, vlogger din pușcărie / Cum a fost filmat „Stripăru”, în celulă!