Un fost șef CCR desființează proiectul care ar obliga parlamentarii să meargă la război. Un proiect depus la Senat prevede ca deputații și senatorii să poată fi mobilizați militar în situații de război. Un fost președinte al CCR spune că inițiativa este neconstituțională.
Senatorul SOS România, Ninel Peia, a depus un proiect de lege care prevede că, în caz de mobilizare, stare de asediu sau război, parlamentarii ar avea aceleași obligații militare ca orice cetățean și ar putea fi mobilizați conform legii. Inițiativa modifică articolul 26 din Legea 96/2006, care în prezent exclude mobilizarea parlamentarilor pe durata mandatului, conform Mediafax.
Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, consideră însă că propunerea este „o nebunie”. El a explicat că, potrivit Constituției, Parlamentul trebuie să rămână convocat pe toată durata stării de război, fiind responsabil cu gestionarea situației. Prin urmare, mobilizarea parlamentarilor ar fi neconstituțională.
Proiectul va intra cel mai probabil în dezbatere în septembrie, când parlamentarii revin din vacanță.