Florin Prunea (55 de ani), fost mare internațional român, a reacționat după Universitatea Craiova – CFR Cluj, scor 0-1, în etapa a 6-a a play-off-ului SuperLigii.
În urma rezultatului dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj din etapa a 6-a a play-off-ului, ambele cluburi păstrează șanse în continuare la locul doi în play-off, dar au ieșit din lupta pentru titlu.
Răzvan Sava, remarcatul lui Florin Prunea, după ce a văzut Universitatea Craiova – CFR Cluj
La finalul meciului dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj, Florin Prunea l-a evidențiat pe Răzvan Sava (21 de ani), portarul ardelenilor, despre care a spus că ar merita să primească o șansă la prima reprezentativă a României.
”Era clar că va intra (n.r. Daniel Bîrligea). Nu te aștepți, dar a profitat acolo de greșeli (n.r. la golul marcat). Dar la altcineva aș vrea să mă refer, la băiatul ăsta, la Sava.Asta e o intervenție (n.r. în minutul 87 al meciului) care ține o echipă în viață. Este o intervenție de trei puncte. Eu cred că băiatul ăsta ar merita și el o șansă la locul al treilea de portar (n.r. la echipa națională).Vedem că evoluțiile lui Târnovanu și Aioani sunt din ce în ce mai ezitante. Amândoi cu probleme. Și băiatul ăsta este titularul naționalei de tineret. Cred că ar merita o șansă și el. De ce să nu fie luat să-l creștem?”, a spus Florin Prunea, la Fotbal Club.
sursa: https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/florin-prunea-a-remarcat-un-singur-nume-dupa-universitatea-craiova-cfr-cluj-tine-o-echipa-in-viata-2937537