ndrei Păunescu: „Când mi-am dat acordul ca imnul să fie cântat la meciurile echipei susținute de Primărie am făcut-o pentru că aceasta era formația care reprezenta sportul-rege din Oltenia“
CS Universitatea Craiova și FCU Craiova vor evolua, din sezonul viitor, în Liga 1. Va fi prima dată când cele două formații ce revendică orașul și istoria Științei vor juca, împreună, în primul eșalon. Cluburile patronate de Mititelu și Rotaru nu vor împărți doar stadionul, ci și imnul „Oltenia, Eterna Terra-Nova”.
Fiul lui Adrian Păunescu a explicat că nu are nimic împotriva ca ambele echipă se folosească imnul și a dezvăluit de ce a acceptat ca „Oltenia, Eterna Terra-Nova” să se audă la meciurile celor de la CS Universitatea.
„Din punctul meu de vedere imnul poate fi cântat atât la meciurile disputate de CS Universitatea Craiova cât și la cele ale FC Universitatea Craiova 1948. Când mi-am dat acordul ca imnul să fie cântat la meciurile echipei susținute de Primăria din Craiova am făcut-o pentru că aceasta era formația care reprezenta sportul-rege din Oltenia pe prima scenă fotbalistică a țării. Eu nu știu de partea cui este dreptatea în disputa dintre cele două grupări fotbalistice, dar vă spun că în privința imnului acesta poate fi cântat la ambele echipe. În definitiv, este un imn foarte frumos care aparține sportului românesc”, a declarat Andrei Păunescu.
sursa: https://3minute.net/cine-poate-folosi-imnul-oltenia-eterna-terra-nova/