Gata cu problemele în justiție! Cuzin Toma a scăpat de procesele deschise de societățile comerciale care încercau să recupereze banii de la fundația deținută de actor.
- Actorul Cuzin Toma a scăpat de toate problemele cu justiția
- Firma care încerca să recupereze o datorie și-a retras plângerea
- O altă societate comercială nu s-a mai prezentat la proces
După ce a scăpat de problemele penale, actorul Cuzin Toma, care dă viață personajului „Firicel” din serialul „Las Fierbinți”, a reușit să scape, mai nou, și de dosarele deschise de creditori. În calitate de reprezentant al fundației care îi poartă numele, Cuzin Toma a fost dat în judecată de mai multe firme care încercau să recupereze banii. Într-un dosar, a fost obligat să achite datoria de 1.000 de euro, în alt proces s-a dispus suspendarea judecății, pentru că reclamanta nu s-a prezentat la termene, iar zilele trecute s-a dat o hotărâre și în ultimul dosar aflat pe masa judecătorilor. „Ia act de renunţarea la judecată formulată de reclamantă. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la data comunicării. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti”, au decis magistrații.

Tot recent, Cuzin Toma a aflat că este bun de plată și în procesul deschis de el împotriva Poliției Rutiere Teleorman, în care susținea că ar fi fost sancționat ilegal de agenți. După ce au analizat probele video și documentele depuse de polițiști la dosar, magistrații au ajuns la concluzia că „Firicel” a fost amendat pe bună dreptate, așa că i-au respins cererea. „Respinge ca nefondată plângerea contravenţională. Menţine procesul-verbal atacat”, a decis instanța, în dosarul respectiv, hotătâre atacată deja de actor.
Amenda la regimul rutier a fost aplicată de polițiștii din Teleorman la nici doi ani de la condamnarea (cu amânarea pedepsei) pe care Firicel a primit-o pentru că a șofat, cu toate că avea permisul de conducere suspendat. În același dosar, actorul a fost condamnat, tot cu amânarea pedepsei, pentru că a șofat sub influența drogurilor. „Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare. Amână aplicarea pedepsei rezultante de 1 an închisoare, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani”, a decis instanța în noiembrie 2022 – hotătâre rămasă definitivă, deoarece nu a fost atacată nici de actor, nici de procurori.
De asemenea, în ultimii ani, Cuzin Toma a fost acuzat de deținere de droguri în trei dosare DIICOT, însă procurorii au decis de fiecare dată să claseze dosarele, pe motiv că „nu exista interes public pentru sancționarea autorului”.
Sursa: „Firicel” din „Las Fierbinți” a scăpat de problemele cu justiția | A fost închis și ultimul dosar | EXCLUSIV | Spynews.ro