Acasă Stiri Femeie ucisă de fostul soț cu mai multe lovituri de cuțit. Mama...

Femeie ucisă de fostul soț cu mai multe lovituri de cuțit. Mama și sora femeii, în stare gravă la spital

305
0
Femeie ucisă de fostul soț cu mai multe lovituri de cuțit. Mama și sora femeii, în stare gravă la spital

O femeie și-a pierdut viața, noaptea trecută, și alte două sunt grav rănite, după ce au fost atacate cu un cuțit de un bărbat de 45 de ani. Tragedia a avut loc luni după-amiază, în satul Horlăceni, comuna Şendriceni, din apropiere de Dorohoi.

RECLAMĂ

Potrivit surselor Antena 3, agresorul este chiar fostul soț al femeii care a decedat. Aceasta avea doar 44 de ani. La spital, în stare gravă, au ajuns mama femeii, de 60 de ani, și sora acesteia, de 38 de ani.

O vecină a auzit totul și a sunat imediat la 112. Echipajul medical a fost șocat de ce a găsit la fața locului. Cele trei femei prezentau multiple răni. Fosta soție a atacatorului fusese înjunghiată de peste 10 ori la nivelul toracelui, abdomenului, membrelor inferioare şi superioare. Mama acesteia prezenta două plăgi la nivelul toracelui şi una la nivelul abdomenului, iar sora femeii avea o plagă în spate şi una la nivelul feţei.

Din păcate, pentru fosta soție a bărbatului, medicii nu au mai putut face nimic. Au fost nevoiți să constate decesul. 

Mai multe echipaje de poliție, inclusiv o echipă de mascați de la Botoșani, au plecat în căutarea bărbatului care a fugit imediat după incident. Acesta era considerat periculos, fiind încă înarmat. 

În urma operațiunilor, agresorul a fost prins. 

Femeia ucisă a lăsat în urmă trei copii. Doi băieți cu vârste de 14 și 23 de ani și o fată de 17 ani. Aceasta îl părăsise pe bărbat în urmă cu doi ani, tocmai din cauza scandalurilor şi a conflictelor frecvente. Apropiații spun că femeia obținuse chiar mai multe ordine de protecție împotriva bărbatului.

sursahttps://www.antena3.ro/actualitate/locale/femeie-ucisa-fostul-sot-mama-sora-stare-grava-spital-dorohoi-629205.html

RECLAMĂ
Articolul precedentAndreea Marin, pusă să aleagă între Lavinia Pârva și Mihaela Rădulescu! Răspunsul brutal de sincer dat de Zâna Surprizelor
Articolul următorCinci erori imense de arbitraj în Universitatea Craiova – U Craiova 1948: ambele goluri trebuiau anulate! —->