Acasă Stiri Femeie găsită moartă de polițiști într-un imobil din Brașov

Femeie găsită moartă de polițiști într-un imobil din Brașov

418
0

O femeie a fost găsită, sâmbătă, moartă într-un imobil din Brașov. Descoperirea a fost făcută după ce polițiștii au fost alertați prin numărul 112 cu privire la un bărbat violent, care distruge mai multe bunuri dintr-un imobil și dintr-o curte, potrivit Mediafax.

RECLAMĂ

Potrivit IPJ Brașov, polițiștii care au ajuns la fața locului l-au identificat pe bărbat. În urma verificărilor efectuate, într-un imobil vecin a fost găsit cadavrul unei femei.

„Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat în interiorul unui imobil, aflat în proximitatea celui unde a fost depistat bărbatul în cauză, o persoană de sex feminin, care nu prezenta semne vitale. Echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul persoanei”, a transmis IPJ Brașov.

Cercetările în acest caz continuă. „Polițiștii, împreună cu procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt”, a mai transmis Poliția Brașov.

Sursa: digi24

RECLAMĂ
Articolul precedentIarna atipică din România ar putea duce la scumpirea alimentelor
Articolul următorO tânără vrea să se mărite cu un avion Boeing, după o relaţie de 6 ani