O femeie de 48 din județul Neamț a fost lovită de o locomotivă industrială. Din primele informații, victima ar fi adormit pe șinele de tren
Autoritățile din Neamț au fost alertate cu privire la o femeie de 48 de ani, care a fost lovită de o locomotivă industrială în localitatea Bicaz-Chei. Din primele informații, aceasta ar fi adormit cu piciorul pe linia ferată.
Femeie lovită de o locomotivă industrială
Incidentul a fost raportat marți, 22 iulie, în jurul orei 16.50, în localitatea Bicaz-Chei. Polițiștii s-au deplasat în urma apelului la 112 și au constatat că este vorba despre o femeie de 48 de ani, lovită de o locomotivă industrială.
De asemenea, oamenii legii au descoperit că victima nu locuia cu forme legale în localitate. În urma incidentului, conductorul locomotivei a fost testat cu aparatul alcooltest, însă rezultatul a fost zero.
Mai mult, femeii i s-au recoltat probe biologice pentru a se stabili dacă era, sau nu, sub influența alcoolului la momentul incidentului. Potrivit unor surse, aceasta ar fi adormit cu piciorul pe linia ferată, iar locomotiva, ce efectua un transport aparținând companiei Carpatcement, ar fi trecut peste piciorul acesteia, conform stiri-neamt.ro.
Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și urmează să stabilească, cu exactitate, circumstanțele în care a avut loc incidentul.
Femeie secționată în două, după ce a fost izbită de un tren
Tragedia a avut loc în zona gării Ruginoasa din județul Iași, în luna mai. La primele ore ale dimineții, o femeie a fost spulberată de trenul IR 1838, care circula pe ruta Cluj-Napoca – Iași. Se pare că victima s-a grăbit să traverseze calea ferată și nu a observat că se apropie trenul.
La fața locului au ajuns echipajele medicale și polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași. Din păcate, medicii de pe ambulanță nu au putut face nimic pentru a-i salva viața femeii. Conform presei locale, victima lovită de tren a fost secționată în două, prezentând leziuni incompatibile cu viața. Călătorii din tren nu au suferit leziuni.