FCSB, baraj cu FC Botoșani pentru Europa?! Gigi Becali l-a ironizat pe Iftime: „Îl decapitez! Bea 3 sticle de șampanie”

0
stire-23-fcsb-baraj-cu-fc-botosani-pentru-europa-gigi-becali-l-a-ironizat-pe-iftime-il-decapitez-bea-3-sticle-de-sampanie

Gigi Becali nu are nicio emoție! E convins că FCSB va câștiga play-out-ul și va juca barajul de calificare în Conference League. Patronul campioanei i-a aruncat mănușa prietenului de la Botoșani, Valeriu Iftime


FCSB a debutat cu stângul la primul play-out din istorie, dar Gigi Becali nu se teme că va câștiga competiția. Latifundiarul din Pipera nu se teme nici măcar de FC Botoșani, după ce prietenul Valeriu Iftime i-a luat fața în clasament.

Gigi Becali vrea baraj FCSB – FC Botoșani în play-out

Gigi Becali i-a aruncat mănușa lui Valeriu Iftime. FC Botoșani e una din echipele de play-out care va accesa licență pentru Europa și care îi poate face probleme FCSB-ului în tentativa de a ajunge în Conference League. După prima etapă de play-out, FCSB e pe locul 3, cu 24 de puncte, sub FC Botoșani, care are același număr de puncte, dar cu un golaveraj mai bun, și sub UTA, care are 25 de puncte.

Până la un eventual baraj, FC Botoșani și FCSB se vor înfrunta în meci direct în etapa a 3-a a play-out-ului. Ironizat de Valeriu Iftime pentru 0-0 cu Metaloglobus, Gigi Becali i-a dat replica omologului său. (n.r. – A zis Iftime că d-abia așteaptă să vă prindă la baraj) Îl decapitez! Cred că 3 sticle de șampanie o să bea. Când jucăm cu el, îi trimit la pachet 3 sticle de Don Perignon”, a declarat Gigi Becali, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.

Ce a spus Valeriu Iftime despre FCSB – Metaloglobus 0-0

Valeriu Iftime a încercat să agite apele la FCSB. Finanțatorul lui FC Botoșani e convins că nu va fi liniște la roș-albaștri între finul Mirel Rădoi și nașul Gigi Becali„Nu mă așteptam să facă 0-0 cu Metaloglobus. Toate invențiile domnului Becali nu au avut niciun sens în fotbal. Acum am văzut că are un discurs că nu se mai bagă, că mai știu eu ce… O să se bage, o să vedeți. De exemplu, nu o bate pe UTA și începe să vorbească. Așa pleacă și Mirel Rădoi de acolo.

Eu aș vrea mult să reziste Rădoi și să reușească, pentru că mi se pare un antrenor foarte, foarte bun. Numai că în povestea asta de la FCSB este complicat. Nu rezistă domnul Becali până la finalul sezonului. Dacă îl bate UTA iese un tărăboi mare.

Eu îl bat sigur și îl liniștesc (n.r. râde). Nu acceptă înfrângeri și se schimbă total imediat. Ați văzut ce a făcut și cu Hagi, care era Hagi până la urmă. Era nașul lui, dar nu scapă nimeni acolo”, a spus Valeriu Iftime, la digisport.ro.

Sursa: FCSB, baraj cu FC Botoșani pentru Europa?! Gigi Becali l-a ironizat pe Iftime: „Îl decapitez! Bea 3 sticle de șampanie” – Fanatik.ro

Lasă un răspuns