Trei membri ai unei familii din Calafat au murit la doar câteva zile distanță, după ce s-au îmbolnăvit de COVID-19.
Doi soți și tatăl bărbatului au pierdut lupta cu virusul, unul după celălalt.
Primii au murit cei doi soți, care erau proprietarii unei firme mortuare din Calafat.
La scurt timp a murit și tatăl bărbatului. Doar mama acestuia a rămas în viață.
Din primele informații, se pare că cei patru locuiau împreună.
Femeia suferea de mai mult timp de o boală autoimună. Aceasta a fost prima confirmată pozitiv cu coronavirus, motiv pentru care a fost internată la Spitalul din Craiova. La scurt timp și soțul ei, și socrul, au ajuns la spital.
În doar câteva zile însă, toți au pierdut lupta cu virusul ucigaș.
O familie întreagă din Giurgiu a murit de COVID. Medic: ”În interval de 24 de ore au decedat toți!”
În urmă cu câteva zile, o altă familie, din Giurgiu, s-a stins de COVID la spitalul județean din oraș. Fiul, în vârstă de 36 de ani și părinții lui, toți nevaccinați, au fost internați cu forme grave ale bolii și nu au răspuns la tratament.
Potrivit managerului spitalului, Dragoș Chivu, cei trei au venit la spital împreună. Având în vedere starea gravă în care se aflau, medicii au hotărât să îi interneze de urgență.
„Aveau afectare pulmonară majoră. Li s-au acordat îngrijirile medicale corespunzătoare. Cel de 36 de ani a fost internat la ATI COVID, a fost intubat, dar nu a răspuns la tratament.
Părinții au murit și ei. În interval de 24 de ore au decedat toți trei”, a povestit Dragoș Chivu.
Managerul a precizat că cei trei pacienți au venit foarte târziu, acesta fiind principalul motiv al situației grave în care sunt cei care se îmbolnăvesc.
„Vin târziu, cu afectare pulmonară gravă, nu răspund la tratament”, a spus managerul unității sanitare.
sursa:https://www.antena3.ro/coronavirus/familie-calafat-moarta-covid-617375.html