Alexia Eram are un nou iubit după despărțirea de Mario Fresh și se pare că influencerița nu poate să stea prea mult departe de noul bărbat din viața ei. În timp ce familia este în vacanță, în Marrakech, ea a preferat să rămână în România, pentru a petrece alături de iubit noaptea dintre ani.
- Alexia Eram a preferat să rămână în România de Revelion
- Familia ei se află în vacanță, în Marrakech
Alexia Eram și Mario Fresh s-au despărțit după opt ani de relație, iar influencerița pare că și-a găsit liniștea alături de noul iubit. Cei doi ar forma un cuplu de câteva săptămâni, iar influencerița și-a dorit să fie alături de actualul partener în noaptea dintre ani, în timp ce familia ei este în vacanță, în Marrakech.
Cum a fost surprinsă Alexia Eram
Părinții Alexiei Eram și fratele ei, Aris, au plecat în vacanță, în Maroc. Aris Eram a postat imagini din vacanța petrecută în Marrakech, iar Alexia Eram a rămas în România. De curând, influencerița a fost surprinsă de paparazzii Spynews.ro în Capitală, în timp ce stătea de vorbă cu o prietenă.
Cele două au avut o scurtă discuție, iar mai apoi Alexia Eram a plecat spre casă cu mașina ei, semn că va petrece noaptea dintre ani, cel mai probabil, alături de noul ei iubit, un tânăr antreprenor care ar avea un magazin de haine.
Cum gestionează comentariile răutăcioase din mediul online
Alexia Eram recunoaște că au fost și momente în care a fost pusă la zid de urmăritori, dar spune că se aștepta să apară și comentarii negative pe care încearcă, pe cât posibil, să nu le ia în considerare. Influencerița mai declara că nu pune la suflet răutățile și nici nu a reacționat vreodată la comentariile negative.
„Toată lumea e deranjată într-o măsură sau alta de anumite titluri, dar ăsta e job-ul meu, asta e domeniul unde activez și tot timpul se vor spune chestii bune și mai puțin bune despre mine în general și despre persoanele publice. Într-o oarecare măsură te afectează, că nu are cum să nu te afecteze atunci când cineva spune ceva rău despre tine, dar e important cum gestionezi acest lucru”, declara Alexia Eram, în exclusivitate pentru Spynews.ro.