Autointitulat „Prinț al țiganilor”, interlopul Cosmos Tănase, unul dintre liderii temutei grupări a Cordunenilor, a ajuns să dea cu subsemnatul pe la tribunal, din cauza datoriilor.
- Unul dintre cei mai bogați interlopi, care aruncă la lăutari sute de mii de euro, a ajuns într-o situație jenantă
- Cosmos Tănase este vânat de creditori, fiindcă nu și-a achitat facturile la apă și la lumină
- Creditorii au fost nevoiți să apeleze la autorități
Dat în judecată de mai multe companii care susțin că interlopul a refuzat să achite facturile la energie electrică, pentru gunoiul menajer și pentru apa de la chiuvetă, Cosmos Tănase s-a trezit, recent, cu toate conturile blocate. Motivul: judecătorii au dispus executarea silită a datornicului, așa că „Prințul” trebuie să plătească facturile restante. Într-un alt dosar, magistraţii au decis ca bolidul de lux al acestuia să fie sechestrat, la cererea unei instituţii bancare care susţine că ar fi fost ţepuită de celebrul mafiot.Cosmos Tănase a ajuns în atenţia presei mondene în 2011, când a organizat o nuntă ca în poveşti pentru fiul lui, Aleodor, care avea atunci 19 ani. Presa a relatat la momentul respectiv că la nuntă au participat peste 600 de invitaţi, mirii având două perechi de naşi: Adrian Minune cu soţia Cati şi un alt cuplu celebru, Hingheru. Printre oaspeţii de seamă s-au numărat Nuţu Cămătaru, Dan Bursuc, Sorinel Copilul de Aur şi Florin Salam. Parcarea s-a umplut de limuzine, băutura fină a curs valuri, iar banii au zburat „fără număr”. De altfel, Cosmos a şi avut de unde să arunce bani, dacă ţinem cont de faptul că temutul acesta era acuzat de trafic de carne vie, proxenetism și trafic de droguri.
Cosmos Tănase, supranumit „Prinţul ţiganilor”, este considerat omul care i-a făcut pe membrii clanului Corduneanu ceea ce sunt în ziua de azi: cea mai temută grupare interlopă. Se pare însă că vremurile bune au apus pentru „prinţ”, fiindcă acesta are probleme mari cu banii. Recent, el a fost dat în judecată de către o firmă de salubritate din Iaşi, pentru că a acumulat datorii uriaşe, pe care interlopul a refuzat să le achite. Aşa că societatea respectivă l-a acţionat pe Cosmos în instanţă, solicitând ca magistraţii să îl execute silit pe interlop, pentru neplata facturilor restante.
Cosmos şi-a început cariera infracţională din adolescenţă, când a plecat „la cules” de portofele prin Occident, apoi a devenit bişniţar de maşini second-hand şi produse electornice. Presa din Germania l-a etichetat „monstru”, după ce mai mulţi copii au povestit că „Prinţul ţiganilor” îi bătea cu ciocanul peste degete dacă nu strângeau la cerşit sumele impuse de acesta.sursa: https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/face-chefuri-de-sute-de-mii-de-euro-dar-nare-bani-ca-sa-plateasca-apa-printul-tiganilor-intro-ipostaza-jenanta-244947.html