România TV a aflat că Traian Băsescu tocmai a fost operat de urgență pe cord, într-un spital din Paris, informațiile preliminare arătând că fostul șef de stat avea probleme cu stenturile montate la inimă. În acest moment, doi foști președinți, Ion Iliescu și Traian Băsescu, au probleme destul de grave de sănătate, pentru care au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Traian Băsescu, fostul președinte al României, a fost operat de urgență pe cord într-un spital din Paris. România TV a aflat că acesta avea probleme cu stenturile montate la inimă, însă acum problema este una mult mai gravă, pentru că fostul președinte a fost operat pe cord.
Traian Băsescu a fost operat pe inimă la Paris
În continuare, Traian Băsescu se află în spital și se recuperează după intervenția pe care a suferit-o, fiind al doilea președinte internat în spital cu probleme de sănătate, după Ion Iliescu, ce se află internat în spitalul SRI din Capitală, fiind suspect de cancer de gradul 3.
Traian Băsescu a fost văzut ultima dată chiar în parlament, la ceremonia de învestire a președintelui Nicușor dan și, deși se ținea destul de bine, s-a putut observa că avea un tremurat vizibil al mâinilor.
Fostul președinte a fost internat, anul trecut, pe secția de Boli Infecțioase a Spitalului Militar din Capitală, când fusese diagnosticat cu gripă, iar încă de atunci medicii vorbeau și despre alte probleme de sănătate ale fostului președinte.
Traian Băsescu ar avea ateroscleroză, o boală cronică ce presupune întărirea și îngustarea vaselor de sânge ca urmare a depunerilor de grăsimi, dar și hipertensiune. Mai mult, încă din 2014, când era președinte al României, acesta a fost diagnosticat cu emfizem pulmonar, care are ca efect oboseala rapidă, ceea ce scade calitatea vieții fostului șef de stat.
Sursa: EXCLUSIV Traian Băsescu a fost operat pe inimă la Paris. Clipe de cumpănă pentru fostul președinte