Alegerile prezidențiale din acest an au fost cotate cu o miză istorică: ambele tabere ne-au spus că este crucial să votăm, că este o luptă pe viață și pe moarte: moartea sistemului corupt sau moartea democrației și a europenismului.
Acum, după anunțarea câștigătorului, vocile au coborât în decibeli și chiar s-a arborat steagul alb: candidații și-au felicitat electoratul reciproc și au dat de înțeles că prioritatea este formarea unui nou guvern.
Să ne amintim însă că, începând din 1996, turul 2 al alegerilor prezidențiale a avut întotdeauna o ˝miză istorică˝: comunistul Ion Iliescu vs. salvatorul Emil Constantinescu, ultra-naționalistul Vadim Tudor vs. răul cel mai mic Ion Iliescu (2000), din nou comunistul Adrian Năstase vs. Traian Băsescu – cel care-i ardea pe corupți (2004), Mircea Geoană vs. căpitanul Traian Băsescu (2009), Victor Ponta vs. sasul integru Klaus Iohannis (2014), Viorica Dăncilă vs. Klaus Iohannis care promitea România bunului simț și educată (2019). Noi, românii, am crezut de fiecare dată în aceste ˝mize istorice˝, și ne-am mobilizat să salvăm țara de la dezastre mai mult sau mai puțin închipuite. Acum, privind în urmă cu oarecare detașare, știm că Emil Constantinescu a fost ˝ca apa sfințită˝, că Traian Băsescu a fost un ˝președinte jucător˝ care nu i-a mai ars pe corupți, iar Klaus Iohannis – marele absent de la Cotroceni. Apare întrebarea firească ce vom spune peste 5 sau chiar 10 ani despre Nicușor Dan.
Aceste alegeri prezidențiale nu au fost neapărat ˝istorice˝ prin prisma mizei, ci printr-o multitudine de alți factori, pe care-i vom analiza pe rând.
Încălcarea flagrantă a logicii a fost istorică
În primul an de facultate, prof. Andrei Marga ne explica, tinerilor studenți la Studii Europene, cum e cu silogismele din logică. Un silogism poate fi corect formulat din punct de vedere al regulilor logicii, fără să aibă și valoarea de adevăr.
Dar dezbaterile aprinse din spațiul public din ultima vreme ne-au provocat să gândim fix invers și să prezentăm cu valoare de adevăr silogisme contra-logicii. Iată un exemplu: George Simion se declară un susținător al MAGA și Donald Trump. Donald Trump nu este neapărat pro rus. Deci George Simion este pro rus (q.e.d. – că tot am devenit, cu toții, fani ai matematicii). Vehemența cu care ambele tabere au recurs la astfel de strategii de influențare este, într-adevăr, istorică.
Mobilizarea diasporei la vot a fost istorică
Prezența la vot în diaspora, pentru turul doi, a fost într-adevăr istorică. 1.645.458 de români plecați în străinătate și-au exprimat opțiunea de vot în 18 mai, cu peste 650.000 mai mulți decât în turul întâi. Anterior, recordul prezenței la vot se înregistrase în runda a doua de alegeri prezidențiale din 2019, când 944.077 de români din diaspora au fost prezenți la cele 835 de secții de vot.
Calificarea în turul doi a unui candidat cu mai puțin de 2 milioane de voturi și triplarea ulterioară a voturilor – altă pagină din istoria electorală
Pentru prima dată în istoria votului democratic în România, un candidat a intrat în turul 2 cu mai puțin de 2 milioane de voturi. Dacă în 4 mai, Nicușor Dan, al doilea clasat, a obținut 1.982.093 voturi, în 18 mai același candidat a obținut peste 6 milioane de voturi, de 3 ori mai mult!
Prezența la votul pentru alegerea președintelui a fost istorică
64.72% dintre români s-au prezentat la vot în duminica turului doi al alegerilor prezidențiale, marcând cel mai mare procent de prezență la alegerea președintelui din ultimii 20 de ani (doar în turul doi din 2014 mai avem o prezență similară în procente– 64.11%; la comparația cifrelor absolute, în 2014 au ieșit la vot și mai mulți români decât acum: 11.719.344 în turul 2 din 2014 față de 11.641.999 în turul 2 din 2025).
