După ce a pierdut primul meci din campania de calificare pentru Cupa Mondială din 2026, 0-1 cu Bosnia și Herțegovina, România a învins-o, așa cum era de așteptat, pe San Marino, scor 5-1.
La pauza meciului, la scorul de 2-0, Mircea Lucescu a abordat o formulă de joc mai ofensivă, după ce l-a schimbat pe Marius Marin cu Alexandru Mitriță, fotbalistul Universității Craiova. Prezent în studioul emisiunii Euro Fotbal, Ilie Dumitrescu a declarat că această mutare trebuia făcută și la partida cu Bosnia, când România era nevoită să forțeze egalarea.
În confruntarea de pe Arena Națională, Mircea Lucescu a efectuat o singură schimbare la pauză, Ianis Hagi în locul lui Florin Tănase, care nu a mai putut continua din cauza unei accidentări.
Ilie Dumitrescu: ”Renunți la un închizător, și asta e o mutare bună a lui Mircea Lucescu. Trebuia să o facă și la meciul cu Bosnia”
”Cred că a fost un antrenament cu public. E foarte greu să desfaci un adversar modest, pe două linii, în 20 de metri, nu ai spațiu să joci în profunzime. Mie mi-a plăcut foarte mult acțiunea aia cu călcâiul lui Marin pentru Man, pasă înapoi la Drăguș, șut și Popescu pe care l-a prins faza acolo și a înscris.
Pe urmă și mutarea bună de la pauză, îl scoți pe Marius Marin, renunți la un închizător, și asta e o mutare bună a lui Mircea Lucescu. Trebuia să o facă și la meciul cu Bosnia. L-a retras pe Răzvan Marin cu Stanciu, Ianis, în spatele atacantului, cu Mitriță în partea stângă.
Nu putem să acuzăm că Mircea Lucescu nu are curaj, așa a gândit-o la meciul cu Bosnia. O victorie normală, bine că nu sunt jucători accidentați, bine că au debutat și Dragomir, Politic, Ciobotariu…”, a declarat Ilie Dumitrescu.
În următoarea pauză internațională, România va juca în deplasare cu Austria și cu Cipru pe teren propriu.
Sursa: Exclusiv | Ilie Dumitrescu a văzut decizia lui Mircea Lucescu și a afirmat clar: ”Trebuia să o facă și cu Bosnia!”