EXCLUSIV Gică Hagi a refuzat să preia naționala României la barajul cu Turcia!
TVF Oltenia 10 februarie 2026 0
Gică Hagi a refuzat să preia echipa națională a României la barajul cu Turcia, pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026, iar ProSport vă prezintă detalii despre negocierile purtate de „Rege” cu FRF.
Având în vedere că Mircea Lucescu s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate în ultima perioadă, Răzvan Burleanu a căutat o soluție pentru banca tehnică a primei reprezentative, care se află în fața unui meci extrem de dificil și important.
Gică Hagi a refuzat oferta de a prelua naționala României
Gică Hagi nu va fi selecționerul României pentru barajul cu Turcia, chiar dacă Mircea Lucescu va decide să se retragă până la partida din martie. Surse ProSport, din anturajul patronului de la Farul Constanța, au dezvăluit că „Regele” a refuzat oferta pe care a primit-o din partea Federației Române de Fotbal.
Conform informațiilor obținute, se pare că Gică Hagi nu vrea să preia prima reprezentativă într-un moment critic și să riște un nou eșec usturător, de tipul celui cu Slovenia. „Regele” și-ar dori să fie implicat într-un proiect pe termen lung, pentru a avea ocazia să construiască o echipă națională puternică.

„Răzvan Burleanu i-a oferit naționala României pe tavă lui Gică Hagi. Sănătatea lui Mircea Lucescu este șubredă, în ciuda tuturor aparențelor pe care vor unii să le păstreze, inclusiv din presa apropiată de selecționer. Președintele FRF a fost obligat să ia în calcul un alt antrenor pentru barajul cu Turcia. I-a propus lui Hagi să vină de acum, dar acesta l-a refuzat categoric.
Nu vrea să vină într-un moment critic și să riște un nou eșec, de tipul celui cu Slovenia. Dacă va accepta, Hagi o va face doar cu un proiect pe termen lung”, au dezvăluit sursele noastre, care au precizat că discuțiile pentru viitor rămân deschise între cele două părți.
Reamintim că România va da piept cu Turcia, la Istanbul, în barajul pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026, într-o partidă programată pe data de 26 martie. În cazul în care vor reuși să se impună, „Tricolorii” vor da piept cu câștigătoarea meciului dintre Slovacia și Kosovo.
Ce probleme a întâmpinat Mircea Lucescu
Conform informațiilor existente, Mircea Lucescu s-a confruntat în ultimele luni cu probleme cardiace, dar și cu o grivă severă, care l-a pus la pat. Ulterior, experimentatul tehnician s-a ales și cu un furuncul în zona inghinală, pentru care a avut nevoie de tratament de specialitate, fiind ținut sub strictă supraveghere medicală, la Spitalul Universitar din București.
Sursa: Gică Hagi a refuzat să preia naționala României la barajul cu Turcia
