După finalul meciului FCSB – PAOK 2-0, din manșa a doua a play-off-ului Europa League, în urma căruia campioana României s-a calificat în optimile de finală ale competiției, Gigi Becali a avut o intervenție telefonică la Digi Sport.
În optimi, FCSB o va întâlni pe Lyon. Turul de la București se joacă pe 6 martie, iar manșa secundă din Franța e programată pe 13 martie. Câștigătoarea din această dublă manșă va juca în sferturi cu cea dintre Real Sociedad și Manchester United.
Gigi Becali a vorbit despre soția sa Luminița în direct la TV: ”Uite, e lângă mine aici, spune să nu mai vorbesc”
Patronul roș-albaștrilor a transmis că a urmărit duelul cu PAOK alături de soția sa Luminița, care a auzit că Gigi Becali a dezvăluit în direct cum reacționează când nu-i spune că joacă FCSB, și a intervenit imediat: ”Spune să nu mai vorbesc”, a anunțat Becali.
În plus, omul de afaceri din Pipera a zis că singurul gest pe care-l face în timpul partidelor e unul împrumutat de la Răzvan Lucescu: ”Nu mi-e rușine să-l reproduc”, a mai afirmat Becali.
”I-am spus soției că am dat 200.000 pe ăsta (n.r.- pe Cisotti). Și nevastă-mea se uită cu mine la meci. Dacă vede că mă uit la meci și n-o anunț, zice: `Ce faci, domn`e, nu m-ai anunțat că avem meci?`. Uite, e lângă mine aici, spune să nu mai vorbesc, nu vrea. Eu sunt foarte liniștit (n.r.- în timpul meciurilor).
Mi-a plăcut gestul lui Răzvan, când am jucat noi odată cu Rapid, cu pumnul în sus. Mie, dacă-mi place un gest la cineva, eu îl reproduc, nu mi-e rușine. Și asta fac, când dăm gol, ridic pumnii în sus, îl imit pe Răzvan. Astăzi (n.r.- joi) l-am imitat de două ori”, a declarat Gigi Becali, la emisiunea Euro Fotbal.
Luminița Becali a dezvăluit secretul căsniciei cu Gigi Becali: „Înțelegere, respect, iubire!”

O prezență extrem de discretă, Luminița Becali a fost întrebată de curând care este secretul longevității căsniciei cu Gigi Becali și a răspuns în 3 cuvinte.
„Înțelegere, respect, iubire… Și cred că am spus totul”, a spus Luminița Becali pentru as.ro.
Gigi Becali a intervenit: „Ea lăsa pe vremuri, acum las eu. Băi, tată, când e dragostea, e dragostea. Dragostea face toate. Dragostea biruieşte totul”, a completat patronul de la FCSB.
„Ne-am înţeles perfect de la început”, a fost concluzia Luminiţei Becali.
Luminița și Gigi Becali s-au cunoscut în anul 1984, au ajuns să formeze un cuplu și, în 1994, s-au căsătorit. Cei doi au împreună 3 fete: Teodora, Alexandra și Cristina.