Pe Transfăgărășan, semnele sunt la locul lor. Cine a mers acolo le-a văzut. Scrie clar și în română, dar și în engleză: „Nu hrăniți urșii!”
Atât. Nimic mai mult. Un mesaj politicos, aproape inofensiv, care încearcă să rezolve o problemă mortală cu o propoziție banală. Parcă îți și vine să zici: „Daaar cuuuum să nu-i hrănesc??? Uite ce drăgăăălași suuuunt!”
Un turist italian a fost ucis de o ursoaică. Avea telefonul în mână. Poate făcea o poză. Poate voia doar să observe animalul de aproape. Poate că n-a hrănit ursul. Sau poate l-a hrănit. Dar a fost acolo. Și a murit. Cu o zi înainte își făcea selfie cu ursul – https://www.dcnews.ro/astea-sunt-ultimele-poze-din-telefonul-italianului-ucis-de-o-ursoaica-pe-transfagarasan-foto_997512.html
Ne mințim cu semnele. Ne protejăm cu fraze, nu cu fapte. „Nu hrăniți urșii” nu mai e avertisment. E fundal. O formulă formală, pasivă, ușor de ignorat. Nimeni nu înțelege din asta că un urs te poate ucide în 20 de secunde. Că e un animal sălbatic, imprevizibil. Că nu e „exotic”, e periculos. Doar România este o țară exotică, că ursul nu este exotic. Doar România este o țară exotică pentru că se caută pantere imaginare în timp ce numărul urșilor a depășit cu mult cota normală. Pe urși – deși foarte vizibili – nu-i caută nimeni. Lasă-i acolo. Poate n-a murit cine trebuie încă. Mai așteptăm.
În România avem sute, poate mii de semne cu „Nu hrăniți urșii”. Dar n-avem niciunul care să spună pe față: „OAMENII AU MURIT AICI”. Și de ce nu, niște imagini cu oameni uciși de urs. Astăzi am văzut pozele cu turistul italian ucis de urs. Prima reacție fizică este că-ți vine să vomiți. Poate ar ajuta să vedem asta când mergem pe Transfăgărășan în loc de banalul mesaj: „Nu hrăniți urșii!”
Avertismentul nu trebuie să sune „frumos”. Trebuie să funcționeze. Poate pare dur să pui imagini cu victime mâncate parțial de urs. Dar nu-i mai putem proteja pe turiști doar cu politețe. Semnele actuale nu au nicio valoare dacă nu transmit pericolul real.
Noi căutăm pantere negre / roz în timp ce oamenii sunt mâncați de urși
Pe Transfăgărășan, un drum celebru, promovat intens în afară, ar trebui să existe pază, patrule, educație și reguli clare. Dar hei! Noi ne-am pus pe căutat pantere negre/roz, în timp ce oamenii sunt uciși de urs.
Turistul italian n-a fost primul. Și nu va fi ultimul. Dar dacă tot spunem „nu hrăniți urșii”, hai să arătăm și pozele cu cei uciși de urși. Chiar așa sensibili să fim să nu putem privi niște poze cu oameni uciși de urs? Că, de altfel, nu mai suntem sensibili când hrănim urșii (a hrăni un urs înseamnă să-l condamni la moarte. Și înainte de asta, să-i devii tu mâncarea de la prânz).
Pantera? E o glumă. Ursul? E o tragedie
Și să lăsăm turiștii puțin. Să vedem cum e o zi banală în satele din România. De exemplu, în Lopătari, județul Buzău, o ursoaică face ravagii. Oameni în vârstă nu mai ies din casă după apus. Garduri rupte, cotețe devastate, purcei furați. Asta nu e clickbait. E realitate. Dar nu e virală. Pentru că e greu de digerat.
În schimb, pantera… ce frumos sună! Exotică. Periculoasă. Instagramabilă. Și, cel mai important: Nu există, deci nu deranjează pe nimeni. E perfectă pentru titluri, meme-uri și panică de weekend.
Ne paște pantera imaginară, dar ursul ne mănâncă de vii. Într-o țară unde RO-ALERT e notificare de seară, iar grija autorităților pare direcționată mai degrabă spre PR decât spre soluții reale, e clar că România a intrat într-o nouă epocă: Epoca felinei invizibile și a ursului prea vizibil.
Așa că da, să râdem de panteră. Dar să nu uităm că în timp ce râdem, oamenii trăiesc în frică reală. Iar conducătorii ne promit reforme… cu gheare de pluș.
Și până ne apără autoritățile de urși – ha ha ha ha ha ha ha – haideți să o facem noi. Poate că oamenii de pe Transfăgărășan care se dau jos din mașină, care se dau jos de pe motocicletă pentru a hrăni sau a poza urșii, merg pe ideea: „Am eu timp să revin dacă se repede ursul”.
Ai pe naiba timp. N-ai cum să fii mai rapid ca ursul. Și dacă cu un urs mascul poți negocia… cu ursoaica cu pui nu. Nu ai nicio șansă. Ursoaica cu pui este biletul tău de adio. Nu merge niciun truc cu ea. Te papă imediat.
Am întrebat un vânător ce poți să faci dacă te întâlnești cu ursoaica cu pui. Răspunsul a fost simplu: „Te rogi să NU te întâlnești”.
Dar haideți să sperăm că ne întâlnim cu un urs mascul. Ce putem face? În niciun caz nu fugi pentru că îi activezi instinctul de vânătoare. Nu hrăni ursul, nici direct, nici lăsând resturi de mâncare în natură. Nu te apropia pentru poze sau filmări, nici măcar din mașină. Nu țipa, nu face mișcări bruște, nu arunca cu obiecte în el. Vorbește cu voce joasă, constantă, pentru a-l avertiza că ești om. El nu are de unde să știe că tu ești om. Vederea de detaliu sau la distanțe mari nu e punctul lor forte. Dă înapoi încet, fără a te întoarce cu spatele. Dacă ești într-un grup, stați uniți, faceți zgomot moderat (dar nu agresiv). Ai spray anti-urs? Pregătește-l, dar folosește-l doar în caz de apropiere periculoasă, mai puțin de 20 metri.
Încheiem cu un „Doamne ajută!” și să sperăm că nu ne întâlnim cu ursoaica. Și, în loc de panouri cu „Nu hrăniți urșii!”, ar merge mai bine: „Atenție imagini șocante! Imagini cu oameni atacați de urși după ce i-au hrănit, fie s-au pozat cu ei!”
Și cine e fiert pe hrănitul urșilor o poate face organizat la Sanctuarul de urși Libearty din Zărnești. Puteți adopta un urs și-i asigurați hrana pe viață, dacă doriți.
