Eugen Neagoe, după ce a fost ”umilit” de Universitatea Craiova: ”La ce poți să mai speri?”

0
MzYmaGFzaD03ZWE1OTNkMDk2YzczNTE4MjBkYWRjOWZmOTQwZmNmNg==.thumb

Petrolul a cedat cu scorul de 0-4 în fața Universității Craiova, în etapa cu numărul 22 din SuperLiga României.

Steven Nsimba (min. 16 – penalty și min. 17), Ștefan Baiaram (min. 81) și Luca Băsceanu (min. 90+6 – penalty) au marcat golurile victoriei celor de la Universitatea Craiova, în meciul cu Petrolul.

Eugen Neagoe, după Petrolul – Universitatea Craiova 0-4: ”Nu îmi imaginam că putem să facem astfel de greșeli”

  • Confruntarea Petrolul – Universitatea Craiova a putut fi urmărită în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România au mai putut urmări partida pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.

La finalul jocului, Eugen Neagoe s-a declarat total dezamăgit de prestația elevilor săi în fața Universității Craiova.

Tehnicianul Petrolului a scos în evidență greșelile comise de ”Găzari”, pe care le-a numit drept ”cadouri”.

Băieții mei nu știu că luna cadourilor a trecut, s-a dus de mult! Să faci asemenea cadouri, să dai pasă la adversar să o bage în poartă… asta nu am lucrat la antrenament.

Ăsta e fotbalul, dar nu îmi imaginam că putem să facem astfel de greșeliCând faci asemenea greșeli și îi lași pe adversari să o bage în poartă, ce să mai comentezi? La ce poți să mai speri? La nimic.

Mi-ar plăcea și mie să primesc astfel de cadouri. Pe Andres în felicit pentru cele 45 de minute jucate, pentru că a jucat foarte bine.

A fost acea greșeală la penalty, apoi Dogmo pierde mingea și mai primim un gol. E clar că nu poți să emiți pretenții când faci asemenea greșeli în decurs de două minute.

În repriza a doua am controlat jocul și am pus presiune pe Craiova, dar din păcate nu am marcat. În schimb, în finalul jocului am mai făcut o prostie.

Asta e realitatea, aceste greșeli s-au făcut! Este echipa mai bună Craiova, clasamentul o arată, nu trebuie să spun eu acum noutăți.

Nu am lucrat așa ceva la antrenament, să dăm minge la adversar să o bage în poartă.

Este timp să ne revenim și nu cred că arătăm ca o echipă de retrogradare. Eu cred că am arătat și în această seară că suntem o echipă bună.”, a declarat Eugen Neagoe, la flash-interviu.

Sursa: Eugen Neagoe, după ce a fost ”umilit” de Universitatea Craiova: ”La ce poți să mai speri?”

Lasă un răspuns