Este sau nu infracțiune? Ce se întâmplă dacă ridici ștergătoarele altei mașini, în România.
Este sau nu infracțiune?
Nu de puține ori, șoferii găsesc ștergătoarele ridicate la mașini, semn că o altă persoană a fost nemulțumită de modul în care au parcat.
Acest gest poate atrage însă consecințe legale serioase, dacă apar deteriorări la mașina respectivă.
Parcarea necorespunzătoare sau pe locul altcuiva atrage deseori conflicte între șoferi sau chiar cu pietonii.
Mulți cetățeni își fac singuri dreptate și ridică ștergătoarele șoferilor pe care îi consideră indisciplinați.
De ce nu ar trebui să ridici ștergătoarele altei mașini
Potrivit legii, simpla ridicare a ștergătoarelor unei mașini nu poate reprezenta neapărat o infracțiune, dar situația se schimbă dacă gestul respectiv duce la deteriorarea unui element: fapta poate fi încadrată ca infracțiune, fapt care atrage consecințe din cele mai serioase.
„Dacă este vorba doar de un gest simbolic, ca protest față de modul în care o persoană a parcat, nu prea există temei de sancționare a faptei. Dar nu ar trebui niciodată să apelezi la astfel de gesturi, pentru că oricând pot fi încadrate la infracțiune.
Legislația românească nu interzice direct ridicarea ștergătoarelor altei mașini, dar fapta poate fi încadrată la distrugere, tulburare de posesie, hărțuire sau tulburarea ordinii și liniștii publice”, a explicat pentru ProMotor avocatul Valentin Ciobanu.
Ridicarea ștergătoarelor se poate sancționa penal dacă fapta se încadrează la distrugerea bunului, tulburare de posesie, hărțuire sau intimidare sau tulburarea liniștii și ordinii publice.
Dacă ștergătorul se deteriorează când este ridicat de către un alt cetățean, fapta poate fi încadrată ca infracțiune de distrugere.
Închisoare de la 3 luni la 2 ani!
Potrivit Codului Penal, distrugerea unui bun al altei persoane este pedepsită cu amendă sau chiar cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani.
Gestul de a ridica ștergătoarele unei mașini poate fi asociată și cu alte forme de agresiune, cum ar fi blocarea intenționată sau ridicarea oglinzilor.
Aceste lucruri pot fi încadrate la tulburare de posesie. Dacă aceste acțiuni se repetă pot fi asociate cu faptele de hărțuire și intimidare, avertizează oamenii legii.
Mai mult, dacă aceste șicane degenerează în scandal între conducătorii auto, aceștia pot fi sancționați contravențional pentru tulburarea ordinii publice, precizează sursa citată.